Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, după atacul american din Siria

Opinia publică internaţională este preocupată în cel mai înalt grad de consecinţele intervenţiei militare americane în Siria. Consiliul de Securitate s-a reunit, vineri, în şedinţă de urgenţă, la solicitarea Rusiei. Statele Unite au avertizat că îşi rezervă dreptul de a acţiona din nou împotriva Damascului, dacă regimul lui Bashar al-Assad va mai utiliza arme chimice.

România este solidară cu partenerii săi și condamnă ferm atacul chimic care a avut loc marți în Siria

România condamnă atacul cu arme chimice din Siria din 4 aprilie, în urma căruia au murit zeci de civili, printre care și copii. Mesajul a fost transmis de premierul Sorin Grindeanu, care a subliniat că astfel de atacuri trebuie pedepsite. România este solidară cu aliații și partenerii noștri, a transmis și Ministerul român al Afacerilor Externe, într-un comunicat de presă.

Reacții internaționale după atacul SUA în Siria. Rusia și Iranul condamnă acțiunea militară, aliații Statelor Unite o susțin

Prima acțiune militară a Statelor Unite împotriva regimului Assad a mai îngroșat încă o dată diferențele dintre state în ce privește atitudinea față de Damasc. În timp ce Rusia și Iranul au contestat acțiunea americanilor catalogată drept un act de agresiune, aliații SUA o văd ca pe ceva pozitiv și susțin pe deplin decizia președintelui Trump.

Reacția Rusiei: Atacul SUA în Siria reprezintă o agresiune împotriva unui stat suveran. Moscova a anunțat primele măsuri

Președintele rus Vladimir Putin consideră atacul SUA drept o agresiune împotriva unei națiuni suverane, a precizat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Rusia a anunțat ca măsură imediată suspendarea acordului cu Washington privind prevenirea incidentelor aeriene în Siria și a cerut convocarea de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, a transmis corespondentul TVR la Moscova, Liviu Iurea.

SUA au lansat 59 de rachete de croazieră asupra unei baze aeriene din Siria. Operațiunea este un răspuns la atacul chimic de marți

Statele Unite au atacat, în noaptea de joi spre vineri, Siria ca răspuns la presupusul atac chimic din 4 aprilie din nord-vestul țarii, soldat cu aproape 90 de morți, inclusiv copii. Responsabilitatea acestei acțiuni a fost atribuită de Washington forțelor președintelui sirian Bashar Al Assad. Televiziunea siriană de stat a catalogat atacul american drept o "agresiune".