Rusia distruge în Ucraina până și bisericile aflate sub patronajul Patriarhiei Moscovei. "Practic, şi-au distrus propria biserică". Ministrul german de Externe, la Bucha: Aceste victime am putea fi noi

Președintele Joe Biden a cerut Congresului să aprobe ajutorul financiar de 33 de miliarde de dolari pentru Ucraina, inclusiv 20 de miliarde în ajutor militar. Între timp, lupta continuă cu înverşunare, iar bombardamentele ruseşti nu se mai opresc. Zeci de persoane și-au pierdut viața. Pagubele sunt incredibile.

Joe Biden a semnat documentul care permite acordarea de asistență militară rapidă Ucrainei. Ce este Legea de Împrumut și Închiriere - semnificații istorice pentru "arsenalul democrației"

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a semnat luni Legea de Împrumut și Închiriere pentru Ucraina, un document vital pentru a stabili un flux continuu de ajutor militar și umanitar țării invadate de Rusia. Se reactivează astfel un mecanism care a funcționat la cote maxime în Al Doilea Război Mondial, când SUA au devenit "arsenalul democrației". În același timp, Biden a cerut Congresului să voteze imediat suplimentarea ajutorului destinat Kievului, avertizând că resursele actuale vor fi epuizate "în aproximativ 10 zile".

VIDEO Președintele SUA, Joe Biden, către angajații unei uzine de rachete Javelin: Voi faceți posibil ca ucrainenii să se apere. Voi faceți posibil ca ei să aibă o șansă. Schimbați viețile oamenilor

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a susținut marți seară o conferință de presă mai puțin convențională, la o uzină de rachete anti-tanc Javelin din Statele Unite. Liderul de la Casa Albă le-a mulțumit angajaților și le-a explicat că munca lor ajută poporul ucrainean să se apere în războiul declanșat de Putin. "Aceste rachete Javelin pe care le-am văzut - sunt câte 10 pentru fiecare tanc care se află acum pe teritoriul Ucrainei. Voi schimbați viețile oamenilor", a declarat Biden. Conferința având drept temă asistența de securitate oferită de SUA a venit pe fondul suplimentării fondurilor alocate Kievului, suplimentare cerută săptămâna trecută de Joe Biden Congresului american.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, oprindu-și cu greu lacrimile când este întrebat despre imaginile din Ucraina: Cred că putem vorbi cu toții despre depravarea lui Putin. Prostiile spuse de el sunt de neconceput

"Depravare", "prostii", "ridicol", "bizar". Cuvintele tari folosite de secretarul de presă al Pentagonului în briefing-ul de vineri pentru a descrie comportamentul și retorica lui Vladimir Putin nu au trecut neobservate. Un moment de încărcătură emoțională maximă a fost cel în care John Kirby s-a oprit câteva secunde pentru a-și stăpâni lacrimile în timp ce se referea la imaginile cu victimele din Ucraina. Reprezentantul Pentagonului a admis că este posibil să nu fi fost niciodată pe deplin evaluată determinarea lui Putin de a recurge la un astfel de grad de violență, la o astfel de cruzime față de oamenii nevinovați, față de populația civilă.