La un pas de război. SUA şi Iranul îşi doboară dronele în Golful Persic

Tensiune în creştere în zona Golfului Persic, unde există riscul unei confruntări între Iran şi Statele Unite. Marina americană a doborât o a doua dronă iraniană, dar Teheranul afirmă că nu a pierdut niciuna. În schimb, preşedintele Hassan Rouhani a avertizat că orice dronă americană aflată în spaţiul aerian iranian va fi distrusă.

Tensiuni SUA – Turcia. Preşedintele american ia în calcul aplicarea unor sancţiuni, după ce turcii au achiziţionat sistemul rus antirachetă S400

Îngrijorare maximă la Washington după ce Turcia, ţară NATO, a achiziţionat sisteme antirachetă S400 din Rusia. Pentagonul a anunţat suspendarea Turciei din programul avioanelor de luptă ultramoderne F-35.  Preşedintele Trump se gândeşte la sancţiuni, iar secretarul general al NATO se implică în detensionarea situaţiei.

România predă ștafeta Finlandei. Prioritățile noii președinții: statul de drept și schimbările climatice

De săptămâna aceasta, Finlanda preia ștafeta conducerii Consiliului Uniunii Europene. Romania predă țării partenere 90 de dosare încheiate și alte proiecte cheie în curs de finalizare. Ambasadoarea Finlandei in Romania a prezentat principalele priorități și provocări pe care țara sa le va avea pe perioada președinției Consiliului Uniunii Europene. " O Europă Sustenabilă, Un viitor sustenabil! " e sloganul Președinției Finlandeze.