Summit istoric. Putin: Unele surse spun că majoritatea atacurilor cibernetice vin din SUA. Biden: Drepturile omului vor fi întotdeauna pe masa discuțiilor noastre, de aceea vom ridica probleme precum Navalnîi

Miercuri, la Geneva, în Elveția, a avut loc prima întâlnire între președinții american și rus, Joe Biden și Vladimir Putin. Discuțiile au avut loc în cadru privat și au fost urmate de conferințe de presă separate ale celor doi lideri, transmise în direct în Ediții Speciale de TVR1 și online pe www.tvrplus.ro.

Președintele SUA, Joe Biden, a ajuns în Marea Britanie, prima etapă a turneului său european

Președintele SUA a ţinut un discurs în faţa militarilor de la baza Mildenhall, în care s-a referit la angajamentul solid al SUA față de Articolul 5 din Tratatul NATO şi a avut un mesaj pentru liderul rus, Vladimir Putin, cu care se va întâlni săptămâna viitoare. Azi se întâlneşte cu premierul Boris Johnson, apoi va participa la summitul G7. Pe 13 iunie va fi primit de Regina Elisabeta a II-a la castelul Windsor.