Declarații istorice la Sibiu. Iohannis: Am avut un summit al unităţii. Tusk: M-am îndrăgostit de Sibiu. Toată Europa s-a îndrăgostit de dvs. Juncker: Consiliul European a arătat o unitate solidă

Sibiul a fost azi capitala politică a Uniunii Europene, pentru că aici s-au reunit şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană. La finalul summitului, președintele României, Klaus Iohannis, a susținut o conferință de presă comună cu președintele Consiliului European, Donald Tusk și cu președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker.

Liderii europeni au adoptat Declarația de la Sibiu

Declarația conține 10 puncte, 10 promisiuni față de cetățenii europeni. În primul rând, se vorbește de apărare comună, dar în același timp, liderii europeni se angajează să protejeze „modul de viață european, democrația și statul de drept”, dar și "viitorul următoarelor generații de europeni".

"Vom apăra o singură Europă!" Summit istoric la Sibiu al celor 27 de șefi de stat și de guvern din UE. Cum au sărbătorit liderii Uniunii Ziua Europei în România

Cei 27 de șefi de stat și de guvern ai Uniunii Europene s-au reunit, de Ziua Europei, la Sibiu. Cuceriți de oraş şi de căldura românilor, liderii europeni și-au surprins gărzile de corp și au mers în mijlocul oamenilor să îi salute. Le-au spus că, indiferent de familia politică din care fac parte, în Europa ne este mai bine uniți decât divizați. Iar Uniunea Europeană trebuie păstrată ca un teritoriu al păcii și bunăstării. Summitul European de la Sibiu a fost transmis în exclusivitate de Televiziunea Română, partenerul oficial al evenimentului. Pregătirile au început acum un an, iar transmisiunea evenimentului istoric a fost asigurată de o echipă de top formată din zeci de tehnicieni și specialiști în televiziune.

Președintele Iohannis, la o întâlnire cu tinerii, alături de Jean-Claude Juncker: În principiu, sunt de acord cu votul de la 16 ani

Sibiul este joi capitala Europei. Doar câteva ore ne mai despart de cel mai important eveniment găzduit de acest oraș în istoria sa. Reuniunea celor 27 de șefi de stat sau de guvern aduce la Sibiu câteva mii de oameni, oficiali, membri ai delegațiilor și jurnaliști. Unii oaspeți au sosit deja și au participat la câteva evenimente.