Anchetă privind moartea suspectă a unei femei din Cernavodă

Este anchetă în Cernavodă, unde polițiștii au găsit într-un apartament o femeie decedată în condiții suspecte, legată. Femeia era psiholog școlar, iar indiciile de la fața locului au conturat varianta unei crime. Principalul suspect a fost prins și audiat, iar procurorii cer reținerea lui preventivă.

Părinții Alexandrei Măceșanu nu vor să se constituie parte civilă în dosar

Părinții Alexandrei Măceșanu, fata de 15 ani, din Caracal, despre care Gheorghe Dincă a spus că a omorât-o și apoi a ars cadavrul, le-au spus, joi, anchetatorilor că nu vor să se constituie parte civilă în dosar, potrivit unor surse din anchetă.  La Poliția Caracal a fost și Dincă, alături de avocat, pentru percheziția informatică.

Ilan Laufer, audiat la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din IGPR, în dosarul lui Carmen Adamescu

Fostul ministru al IMM-urilor, Ilan Laufer, a fost audiat, joi, la Inspectoratul General al Poliției, unde a dat declarații mai multe ore. Laufer este suspect în dosarul în care Carmen Adamescu este acuzată de fraudă. Potrivit unor surse, fostul ministru, pe vremea când era om de afaceri, ar fi intermediat prin două companii închirierea de spații comerciale în magazinul Unirea. În acest fel, fostul demnitar ar fi transferat mai multe sume de bani în firme din Cipru și Elveția, ca mai apoi să aducă banii în România prin încheierea unor contracte fictive. Fostul ministru s-a apărat după audieri și a susținut că poate spune cu mâna pe inimă că este nevinovat.