Restricții pentru Moscova în sistemul internațional de plăți și implicațiile pentru economiile celorlalte țări

Decizia ţărilor occidentale de a exclude mai multe bănci ruseşti din sistemul internaţional de plăţi SWIFT va fi o lovitură dură pentru Federaţia Rusă şi regimul de la Kremlin, consideră economiştii. Aceştia avertizează însă că pot să apară probleme şi în ţări europene care au legături comerciale strânse cu Rusia, cum sunt Germania şi Franţa. Analiștii nu exclud un impact negativ şi în cazul României.

"Deocamdată, sunt vizate câteva bănci, dar populația nu-și ține acolo economiile". Liviu Iurea relatează de la Moscova, după ce Occidentul a decis eliminarea băncilor importante rusești din SWIFT

Decizia Occidentului de a elimina anumite bănci ruseşti din sistemul internaţional de plăţi - SWIFT - e o lovitură economică extrem de dură, dar va crea probleme inclusiv companiilor şi băncilor occidentale. Azi noapte, după negocieri de săptămâni întregi, Uniunea Europeană a ajuns la un acord privind aşa-numitele sancţiuni bazuka - eliminarea unor bănci din SWIFT. Amplele sancţiuni au fost instituite de Occident după ce Vladimir Putin a invadat Ucraina.