Locuinţe noi pentru studenţi cu stare. O garsonieră costă cel puțin 30 de mii de euro într-un centru universitar

Tinerii care vin din provincie să studieze în Capitală şi nu vor să stea nici la cămin, nici în chirie, trebuie să aibă părinţi cu dare de mână. O garsonieră, într-un bloc nou, costă cel puţin 30 de mii de euro, iar dacă este în apropierea campusului universitar costul creşte semnificativ. Nici în alte centre universitare locuinţele nu sunt mai ieftine.

Cererea în creştere scumpeşte locuinţele

Preţurile locuinţelor şi-au luat avânt în ultimul an, iar tendinţa se menţine şi în lunile următoare, anunţă specialiştii în domeniu. La Târgul Naţional Imobiliar deschis în Capitală, cumpărătorii sunt interesaţi nu doar de locuinţele mai ieftine din cartierele mărginaşe, ci şi de apartamente mai luxoase sau de case aflate în apropierea oraşului.

Românii caută apartamente spaţioase, în zone liniştite

Spaţios, aproape de transportul în comun, într-o zonă liniştită şi construit din materiale de calitate. Acestea sunt, în mare, cererile pe care le aud tot mai des dezvoltatorii imobiliari de la posibilii cumpărători. Românii nu mai caută o locuinţă Ieftină, ci una de calitate. Cererea pentru astfel de cămine a explodat în ultima perioadă. Dar şi preţurile sunt pe măsură.