telecabină
Stațiunile montane din Franța sunt nevoite să se adapteze unor restricții dintre cele mai severe. Pentru supraviețuirea în plină pandemie e nevoie de idei originale, s-au gândit câțiva întreprinzători. Ei au înlocuit telescaunul cu câțiva căluţi vânjoşi.
În telecabină, doar zece persoane cu mască de protecție
Turiştii care au ajuns în acest sfârșit de săptămână pe Platoul Bucegi s-au bucurat de răcoarea muntelui și de un peisaj de basm. Deși au fost temerari care au urcat pe jos, cei mai multi turiști au ajuns la Babele cu telecabina. Numărul de pasageri a fost limitat, iar aceștia nu au putut urca în telecabină fără mască de protecție.
Coadă la telecabina din Bușteni. Regulile de distanțare și de protecție personală au fost ignorate
Aglomerație la telecabina din Bușteni. Deși este mijlocul săptămânii, zeci de turiști au vrut să urce pe platoul Bucegi. Unii au stat la coadă chiar și două ore. A fost greu de respectat distanțarea și nici urmă de măști de protecție cât timp au așteptat.

Telecabina de la Bâlea Lac a fost oprită din cauza vântului puternic
Telecabina de la Bâlea, din Munţii Făgăraş, este oprită sâmbătă dimineaţa, din cauza rafalelor puternice de vânt, care bate cu 50 km pe oră, potrivit cabanierilor şi meteorologilor.

Telecabina de la Deva s-a blocat când cobora cu turiști din cauza unei căderi de tensiune, urmată de un şoc electric
O scurtă cădere de tensiune, urmată de un şoc electric este cauza care a dus la blocarea telecabinei care cobora cu turiști, luni, de la Cetatea Devei. A fost nevoie de intervenția pompierilor alpiniști, care i-au coborât pe turiști cu ajutorul unui dispozitiv special de salvare.

19 turiști au rămas blocați în telecabină, la Deva. Pompierii de la ISU Hunedoara i-au adus pe toți la sol, în siguranță
Intervenție cu succes la Deva a pompierilor alpiniști de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, după ce 19 oameni au rămas blocați în telecabina de pe Dealul Cetății.
Avarie la telecabina de la Bâlea Lac. 20 de persoane au fost blocate timp de o jumătate de oră
O avarie a oprit telecabina de la Bâlea Lac, din Munții Făgăraș. O jumătate de oră, cât au stat blocate cele 20 de persoane din cabinele aflate pe traseu, a părut o eternitate.

Șapte oameni au murit într-un accident de telecabină, în Kashmirul Indian
Telecabina din stațiunea Gulmarg din Kashmirul Indian, unde a avut loc accidentul, este printre cele mai înalte din lume.
Autorizația de funcționare a telecabinei de la Bâlea Lac a fost retrasă. Inspectorii au constatat defecțiune tehnică și eroare umană
Primele concluzii după accidentul de la Bâlea cu telecabinele izbite de pereţii staţiilor: a fost eroare umană pe fondul folosirii unei tehnologii noi. Inspectorii care au verificat sistemul de tracţiune au constatat că accidentul de duminică putea fi evitat, dacă angajaţii ar fi intervenit rapid, atunci când au constatat că două dintre cabine nu mai pot frâna.