Evaluarea Națională | Ministerul Educației anunță că un singur elev din toată țara a avut temperatura peste 37.3°C. Care au fost subiectele la Limba și literatura română

Absolvenții de clasa a VIII-a au susținut luni proba scrisă la limba și literatură română în condiții speciale. Deși examenul a începutla ora 9:00, elevii au intrat în școli încă de la 7:30, pentru că au trecut prin triajul epidemiologic. Ministerul Educației a anunțat că un singur elev din toată țara a avut temperatura peste 37.3°C și va susține examenul în sesiunea specială.

17 cazuri de infecții cu coronavirus în România, 52 de persoane în carantină instituţionalizată, 11.235 de persoane izolate la domiciliu

Pe teritoriul României sunt 52 de persoane în carantină instituţionalizată, pentru care se efectuează verificări ca să se depisteze dacă au contractat virusul COVID-19 (coronavirus), alte 11.235 de persoane aflându-se în izolare la domiciliu şi sub monitorizare medicală, informează marţi Grupul de Comunicare Strategică.

COVID-19 | Autoritățile fac apel la calm și rațiune. Guvernul începe o campanie de informare în parteneriat cu Crucea Roșie

După ce primul caz de coronavirus a apărut în România, mulți oameni au intrat în panică. Unii s-au dus la spitale să se testeze, însă nu în cele de boli infecțioase așa cum recomandă protocoalele. Autoritățile fac apel la calm, chiar președintele țării avertizează că răspindirea de știri alarmiste sau false poate genera o epidemie de panică. Oamenii sunt sfătuiți să apeleze la nevoie telefonul creat special pentru informare și să nu îi pună pe alții în pericol.