Psihologii ne spun cât de grave sunt efectele izolării asupra relației de cuplu

Licențiat în psihologie, drept și medicină, cadru didactic și psihoterapeut, doctor în psihologie, autor a numeroase cărți, mai nou medic acupunctor și practicant al hipnoterapiei, pentru cei mai mulți însă dintre români, Bebe Mihăescu – pe numele său din buletin “Vasile Mihăescu” – rămâne “domnul acela simpatic, care apare la televizor și vorbește despre sex”. Așa a devenit cunoscut publicului, acum vreo 20 de ani, charismaticul psiholog de la Iași.

Grecia suplimentează forțele la granița cu Turcia. Mii de refugiați se îndreaptă către granițele UE

Tensiuni la graniţa Turciei cu Grecia. Poliţiştii greci au recurs la gaze lacrimogene pentru a ţine la distanţă grupuri de migranţi care au aruncat cu pietre, forţând intrarea. Situaţia s-a inflamat în ultimele 24 de ore, dupe ce Ankara a anunţat că dă drumul la refugiaţi spre Uniunea Europeană. Este un răspuns al Turciei după ce 33 de soldaţi ai săi au fost ucişi într-un atac la forţelor siriene în provincia Idlib. NATO s-a arătat solidară cu Turcia.

Germania va retrage o parte a soldaţilor săi staţionaţi în Irak

Armata germană a anunţat marţi retragerea unei părţi a militarilor săi staţionaţi în prezent în Irak pentru misiuni de formare, ei urmând să fie transferaţi în Iordania şi Kuweit din cauza agravării situaţiei din regiune, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Dilemele securităţii internaţionale. Wolfgang Ischinger, interviu exclusiv pentru “Lumea Azi”: Problema principală este lipsa de încredere dintre Rusia şi Occident

Trăim vremuri complicate. Dacă te uiţi pe harta lumii, practic nu mai există niciun loc liniştit. Autorul volumului “Vremuri periculoase”, Wolfgang Ischinger, în egală măsură unul dintre cei mai buni diplomaţi ai Germaniei, a vorbit la Bucureşti despre ameninţările secolului XXI. Ce mişcări va face Rusia, dar China? Dragoş Tăbăran a stat de vorbă cu fostul preşedinte al Conferinţei pentru Securitate de la Munchen.

Discuţii decisive pentru alianţa PSD-ALDE. Varujan Vosganian: Dăncilă a lipsit de la ședința cu ALDE. Fifor: Relațiile în alianță sunt stabile și funcționale

Purtătorul de cuvânt al ALDE Varujan Vosganian afirmă că premierul Viorica Dăncilă a lipsit de la ședința coaliției cu ALDE. Vosganian a transmis că ALDE așteaptă răspunsul privind măsurile ce trebuie luate în vederea restartării guvernării și să prezinte opțiunea "între relansare și supraviețuire".

Donald Trump: Am doborât o dronă iraniană

Tensiune în regiunea Golfului Persic. Președintele Donald Trump a anunțat că o dronă iraniană care amenința o navă americană în strâmtoarea Ormuz a fost distrusă.