test PCR
Apar noi cazuri de variola maimuței. Sunt peste o sută în toată lumea. Organizația Mondială a Sănătății confirmă îmbolnăviri în 9 țări europene, precum și în Statele Unite, Canada și Australia.
Statele Uniunii Europene pot elibera certificat de vindecare pe baza unui test rapid
De ieri, statele Uniunii Europene pot elibera certificate de vindecare pe baza unui rezultat pozitiv al unui test antigenic rapid.

De ce au stat Macron şi Putin la distanţă? Preşedintele francez nu a vrut să-şi facă un test PCR înaintea întâlnirii cu liderul rus
Preşedintele francez Emmanuel Macron nu a dorit să se supună unui test PCR cerut de Kremlin înaintea întrevederii sale cu omologul său rus Vladimir Putin, motiv pentru care ţara gazdă a impus o distanţă uriaşă pentru o convorbire "tete-a-tete" între cei doi lideri, pentru a evita eventuale îmbolnăviri, transmite EFE, care citează surse de la Palatul Elysee.

ANAT: Carantinarea turiştilor la intrarea în ţară poate fi evitată prin efectuarea de teste rapide antigen
Carantinarea turiştilor care intră în România, indiferent de categoria lor, ar putea fi evitată prin efectuarea de teste rapide antigen la intrarea în ţară, a declarat preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Dumitru Luca, într-un comunicat remis marţi de organizaţie.
Adriana Pistol (INSP): Alte 6 cazuri probabile şi 5 cazuri suspecte de infectare cu tulpina Omicron. Încă se fac teste și secvențieri
Sunt șase cazuri probabile de infectare cu varianta Omicron în România şi încă 5 suspecte, a anunţat directorul Centrului de Supraveghere al Bolilor Transmisibile. Adriana Pistol spune că se fac încă teste şi secvenţieri, dar că au existat şi mai multe cazuri în care s-a infirmat infectarea cu tulpina Omicron. Până acum au fost confirmate două cazuri de infectare cu noua tulpină, iar în cazul celei de-a treia suspiciuni, probabilitatea este foarte mare să fie vorba tot de Omicron. La fel în cazul a trei dintre contacţii persoanei suspecte.

Austria: A intrat în vigoare un lockdown impus persoanelor nevaccinate împotriva COVID-19
Austria este prima ţară din lume care impune carantina persoanelor nevaccinate. De astăzi, acestea nu mai au voie să părăsească domiciliul decât pentru activităţi de strictă necesitate. E o măsură radicală, justificată prin creşterea alarmantă a cifrelor pandemiei şi necesitatea de a-i impulsiona pe cei nehotărâţi să meargă la vaccinare. Cetăţenii nevaccinaţi vor avea totuşi permisiunea să iasă la plimbare în orice moment al zilei, pentru a-şi păstra sănătatea fizică şi mintală.
Slovacia nu va mai plăti salariile angajaților nevaccinați
Slovacia a anunțat că nu va mai plăti salariile angajaților nevaccinați sau care nu au făcut recent un test PCR. Țara înregistrează un nou record de infectări. Guvernul a stabilit că poliția va verifica respectarea noilor restricții.
Testele pentru depistarea Covid nu mai sunt gratuite în Franța
Testele pentru depistarea Covid-19 nu mai sunt gratuite în Franța.

Florin Cîţu: Copiii până la 12 ani nu vor mai fi testaţi ca să intre la activităţi în localităţile cu incidenţă de peste 3 la mie. Accesul în mall-uri este permis doar cu certificatul COVID
Guvernul va adopta în şedinţa de joi o hotărâre, la propunerea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, prin care copiii cu vârste între 6 şi 12 ani să nu mai fie testaţi pentru accesul la anumite activităţi în localităţile unde rata de incidenţă COVID depăşeşte 3 la mia de locuitori, a anunţat prim-ministrul Florin Cîţu.