Caravana mobilă din Iași pentru screeningul cancerului de col uterin, oprită de pandemie. Femeile se pot testa gratuit la Institutul Regional de Oncologie

Caravana mobilă de la Institutul Regional de Oncologie din Iași nu se mai deplasează în teritoriu pentru screeningul cancerului de col uterin. Numărul mare de cazuri de covid 19 din diferitele zone ale Moldovei au sistat această activitate. Femeile care doresc să se testeze gratuit în cadrul programului național de screening o pot face la institutul ieșean.

Programe naţionale gratuite dar ineficiente. Testul Babeș-Papanicolau e gratuit, însă anual doar 10 mii de femei îl fac

1800 de femei mor anual în România din cauza cancerul de col uterin, depistat prea târziu. Deși s-au cheltuit până acum zeci de milioane de euro pentru programe naționale de prevenție, țara noastră e în continuare pe un loc "fruntaș" în Europa la numărul de decese. Cu toate că testul Babeș-Papanicolau e gratuit, anual doar 10 mii de femei merg la control.