teză doctorat

În Hotărârea Nr. 7 din 28.10.2022, Comisia de Etică a Universității Babeș Bolyai a analizat sesizarea privind teza de doctorata lui Lucian Bode "exclusiv din perspectiva abaterilor de la etica în cercetare". Potrivit unei prime concluzii, "constată o serie de abateri de la bunele norme de publicare: (1) erori de citare și (2) unele fragmente plagiate". "Fragmentele identificate ca având o problemă de tip plagiat reprezintă aproximativ 1923 de cuvinte din 65.000 cuvinte ale tezei (2.95%). Ținând însă cont că textele originale din care s-au preluat fragmente plagiate sunt citate în text și în referințe (cu o excepție), chiar dacă nu acolo unde trebuie și/sau cum trebuie, nu rezultă cu certitudine că plagiatul a fost unul intenționat sau mai degrabă a derivat din necunoașterea/neaplicarea tehnicilor de citare (ex. utilizarea de ghilimele/bloc de text; citare acoperitoare etc.). Acest lucru nu schimba concluzia că există fragmente plagiate", subliniază Comisia.

Ministrul de Interne, Lucian Bode: Verdictul UBB-Teza mea de doctorat e în regulă, iar titlul de doctor este menținut. Comisia de Etică mi-a recomandat remedierea erorilor de citare. USR cere demisia
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunțat pe Facebook că Universitatea Babeș-Bolyai s-a pronunțat în legătură cu respectarea normelor de redactare academică în teza sa de doctorat, "iar rezultatul verificărilor nu schimbă cu nimic evaluările inițiale ale tezei". AICI DOCUMENT Comisia de Etică a Universității Universitatea Babeș-Bolyai despre teza de doctorat a lui Lucian Bode - extrase din concluziile finale.