Timiş
Biroul Permanent Național al PSD s-a reunit luni, pentru prima dată după 10 luni. Acest for al social democraților nu a mai fost convocat dinainte de legislativele de anul trecut. Excluşii din PSD dau bătăi de cap partidului. În timp ce aceştia critică deciziile liderilor şi acţiunile lui Liviu Dragnea, conducerea centrală a social-democraţilor anunţă că nu e nevoie de reforme şi se asigură că cei excluşi sunt scoşi inclusiv din bazele de date.
Timiș: O locomotivă legată de o garnitură de cisterne cu gaz a luat foc. Pompierii au reușit să înlăture pericolul exploziei
Pericol de exolozie în gara Topolovăţu Mare din județul Timiș. O locomotivă care are atașate 7 vagoane cisternă încărcate cu butan a luat foc joi dimineață. Pompierii au intervenit imediat.
Plan roșu de intervenție în Timiș. Două microbuze s-au răsturnat pe A1
Grav accident de circulație în județul Timiș. Potrivit primelor informații, două microbuze și un autoturism sunt implicate. A fost activat planul roșu de intervenție. Șapte persoane au fost rănite.
Măsuri pentru stoparea epidemiei de rujeolă. Medicii vor să le explice părinţilor beneficiile vaccinării
Doctorii din Timiş iau măsuri disperate ca să oprească epidemia de rujeolă. Alarmaţi de numărul tot mai mare de îmbolnăviri şi decese, medicii de familie au început o campanie de informare.