#TeamRomania | Cu încredere, până la capăt. La dublu vâsle, Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar vor să cucerească aurul olimpic
Doar cateva zile ne mai despart de startul Jocurilor Olimpice de la Tokyo. O ediţie atipică din cauza pandemiei, dar cu aceeaşi ambiţie din partea sportivilor de a urca pe podium. România merge la Olimpiadă cu o delegaţie foarte numeroasă la canotaj, aproape 40 de sportivi. Şi la această disciplină chiar avem şanse la medalii, spun reprezentanţii Federaţiei de Canotaj. La dublu vâsle, Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar merg la Tokyo cu un singur gând: să cucerească aurul olimpic. Și chiar au șanse reale la o medalie. Cele două tinere sunt hotărâte să vâslească până la capăt, cu încredere.
19 iulie 2021, 21:16