Preşedintele Partidului Ecologist, Dănuţ Pop, acuzat de trafic de influenţă, a fost plasat în arest la domiciliu

Tribunalul Bucureşti a respins, joi, cererea DNA de arestare preventivă a preşedintelui Partidului Ecologist Român, acuzat de trafic de influenţă. Dănuţ Pop a fost plasat în arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, într-un dosar în care este inculpat pentru că ar fi cerut 10.000 de euro în schimbul angajării unei persoane la un cabinet parlamentar, relatează Agerpres.

DNA: Președintele unui partid politic, reținut pentru 24 de ore, sub acuzația de trafic de influență. Potrivit unor surse judiciare, liderul Partidului Ecologist, Dănuţ Pop, a fost audiat miercuri de procurorii anticorupție

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, a unui inculpat, președinte al unui partid politic, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de trafic de influență, a transmis DNA miercuri după-amiază. Potrivit datelor furnizate de surse judiciare, este vorba despre preşedintele Partidului Ecologist Român, Dănuţ Pop.

Control judiciar pentru angajații poliției clujene reținuți joi: fostul comandant al IPJ, actualul adjunct, directoarea de resurse umane şi şeful Poliţiei Dej

Control judiciar în dosarul de corupţie de la Cluj, în care sunt cercetaţi fostul comandant al Inspectoratului Judeţean de Politie Cluj, actualul adjunct al instituţiei, directoarea de resurse umane, dar şi şeful Poliţiei din Dej. Sunt acuzați de abuz în serviciu și complicitate, ambele în formă continuată. Procurorii nu au cerut arestarea lor preventivă, după ce joi au fost reţinuti.

Foşti şefi din Poliţia Rutieră a Capitalei, plasaţi sub control judiciar pentru trafic de influenţă

Fostul şef al Biroului Accidente Rutiere cu Victime din Capitală, comisarul de poliţie Ion Stoica şi avocatul Ion Şoricică, colonel în rezervă şi fost şef al Brigăzii Rutiere au fost reţinuţi de procurorii DNA pentru trafic de influenţă. Instanţa i-a lăsat însă în libertate sub control judiciar. Cei doi ar fi primit 3000 de euro de la un şofer prins băut la volan. Avea alcoolemia de 0,6 în aerul expirat şi 1,2 în sânge. Limitele legale sunt 0,4m respectiv 0,8.

Judecătorii au motivat decizia de achitare a lui Vasile Blaga în dosarul de trafic de influență în care politicianul a primit bani pentru partid

Judecătorii au motivat decizia de achitare a europarlamentarului PNL Vasile Blaga. Instanța a stabilit că fostul secretar general al PDL a primit 700.000 de euro pentru partid, dar procurorii nu au reușit să demonstreze că acesta a știut că sunt bani din corupție și că a sprijinit activitatea infracțională a lui Gheorghe Ștefan, zis "Pinalti". În plus, judecătorii spun că Vasile Blaga ar fi trebuit anchetat sub o altă acuzație.