traficanţi droguri
Judecătoarea Ana Maria Chirilă de la Tribunalul Suceava a fost arestată sub acuzații de corupție, consum de droguri și favorizarea traficanţilor de stupefiante. Magistratul ar fi primit mită chiar de la un interlop pe care îl judeca pentru răpire și camătă. În plus, femeia avea o relaţie cu unul dintre traficanţi. Ea creştea singură 3 copii minori, care acum au rămas în grija bunicilor.

Ministrul Justiției, după cazul judecătoarei de la Suceava, reținute pentru protejarea unor traficanți de droguri, și cel al unei judecătoare cu o avere de 6 milioane de euro: Vedem că lupta anticorupție e acolo unde trebuie
"Sunt două cazuri care pe mine m-au cutremurat zilele acestea", a declarat ministrul Justiției, Alina Gorghiu, întrebată despre cazul judecătoarei de la Tribunalul Suceava reținute astăzi și despre cel al unei judecătoare de la Tribunalul București, cu o avere nejustificată de 6 milioane de euro. "Există uscături peste tot, în absolut orice sistem", a admis Gorghiu, care a ținut să explice că Ministerul Justiției a încurajat sistemul cu resurse și cu "cadru legislativ sănătos" să își facă treaba. "Vedem că lupta anticorupție este acolo unde trebuie, vedem că bătălia antidrog este susținută de la cel mai înalt nivel", a subliniat Gorghiu în acest context.

Schemă de personal suplimentată la Secția antidrog din DIICOT. Serviciu specializat în combaterea traficului stradal de stupefiante în București și Ilfov. Birou special pentru Constanţa şi Tulcea
Schema de personal a Secţiei antidrog din cadrul DIICOT va fi suplimentată cu 25 de posturi, pentru București și Ilfov va fi înființat un serviciu specializat în combaterea traficului stradal de stupefiante, iar pentru județele Constanța și Tulcea va fi format un birou antidrog. Sunt câteva dintre măsurile aflate pe masa premierului la ședința săptămânală de guvern.

Caz în premieră: Judecătoare de la Tribunalul Suceava, arestată preventiv pentru protejarea activităților unor traficanți de droguri. Date despre consum de stupefiante, trafic de influență pe lângă colegii magistrați și luare de mită
Judecătoarea din Suceava, Ana Maria Chirilă, suspectată că îi ajuta pe traficanţii de droguri din zonă, a fost adusă pentru audieri la Bucureşti, reținută și apoi arestată preventiv pentru 30 de zile. Anchetatorii au făcut percheziţii la casa şi la biroul magistratei.
Captură record de droguri în România: 200 de kilograme de heroină și peste 100 de kilograme de ecstasy. Surse judiciare spun că ar fi vorba despre o grupare infracțională kurdă
Aproape 200 de kilograme de heroină și peste 100 de kilograme de ecstasy au capturat polițiștii și procurorii antidrog, care au reușit să anihileze o celulă a unei grupări de traficați kurzi care acționa de pe teritoriul Turciei. Pastilele de ecstasy erau ascunse într-o parcare din județul Argeș, despre care surse judiciare spun că era folosită ca punct de depozitare pentru drogurile transportate între Occident și Orient.
Percheziţii de amploare la Tribunalul Suceava. Procurorii au scos din sală o judecătoare care le-ar fi dat traficanților de droguri informații cu privire la anchetele penale
Procurorii Parchetului General vizează o judecătoare care ar fi protejat traficanţi de droguri de pe raza judeţului Suceava. Ea le-ar fi dat informaţii cu privire la anchetele penale în care erau vizaţi. Magistratul ar fi suspectat de mai multe infracţiuni, printre care favorizarea făptuitorului şi divulgarea de informaţii nedestinate publicităţii.

Captură de peste 230.000 de pastile ecstasy, într-o comună din Argeș. Doi cetățeni turci au fost reținuți
Doi cetăţeni turci au fost reținuți, pentru trafic de droguri de mare risc, după ce DIICOT i-a prins într-o comună din judeţul Argeş, cu peste 230.000 de pastile ecstasy - drog psihoactiv sintetic, ce provoacă dependenţă fizică şi psihică.
Captură de 200 de kg de heroină. O grupare de traficanți de droguri din Turcia, care opera și în România, a fost anihilată. Un cetățean turc și doi români au fost reținuți
Aproape 200 de kilograme de heroină au fost capturate de polițiștii antidrog români. Mai important însă decât cantitatea, este faptul că au reușit să anihileze o grupare de traficanți din Turcia care și își crease un cap de pod important în România. Timp de un an și jumătate, polițiștii de la noi au colaborat cu autoritățile din Ucraina, țară de destinație a transportului de droguri. Un cetățean turc a fost reținut în România și doi români, în Ucraina.
Două cadre didactice din Buzău, anchetate pentru trafic de droguri de mare risc, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile
Opt persoane, printre care se numără şi două cadre didactice, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile în urma percheziţiilor organizate de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) la o grupare infracţională bănuită de operaţiuni cu droguri de mare risc.