Transelectrica
A fost vijelie de cod roşu în Dobrogea. Vremea rea a făcut ravagii, iar autorităţile au emis mesaje RO-ALERT. Vântul a depăşit 100 de kilometri pe oră, sute de copaci au fost puşi la pământ, multe localităţi au rămas fără curent electric, iar porturile au fost închise. Furtuna din județul Constanța a pus în dificultate Sistemul Energetic Național. La un moment dat, a existat un deficit de 1.700 de megawaţi, după ce reactorul 1 al centralei nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat, iar eolienele s-au oprit din cauza vântului puternic. Duminică la prânz, în județul Constanța, 80 de localități nu aveau energie electrică.
Canicula pune presiune pe rețeaua de energie electrică. La orele de vârf sunt necesare importuri
Consumul de energie electrică a crescut odată cu nevoia milioanelor de oameni de a avea confort și răcoare în case și la serviciu. La orele de vârf, producția internă trebuie suplimentată cu importuri. Și mai grav este că rețeaua de distribuție ar putea oricând să cedeze, iar asta să duca la unele întreruperi.
George Niculescu, noul preşedinte al Comitetului de reglementare al ANRE: Vom facem o analiză în ceea ce priveşte funcţionarea instituţiei
George Niculescu, desemnat miercuri de plenul Parlamentului în funcţia de preşedinte al Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a anunţat că va face o analiză în ceea ce priveşte funcţionarea instituţiei după publicarea deciziei în Monitorul Oficial, transmite Agerpres.
Calculele social-democrate și liberale au lăsat UDMR afară din ecuația pentru conducerea ANRE. UDMR nu a participat la votul din plen, în urma căruia a fost validat un tandem PNL-PSD pentru președinte și vicepreședinte
Se reîmpart funcțiile importante între partidele aflate la putere. Azi s-au votat primele schimbări în Parlament, unde fostul secretar de stat în Ministerul Energiei, George Niculescu a primit undă verde să conducă Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei. PSD a cedat funcția dar și-a adjudecat-o pe cea de vicepreședinte. UDMR s-a trezit fară această funcție ocupată până acum și a boicotat votul din Parlament.
Guvernul urmează să aprobe introducerea unui mecanism de achiziție centralizată de energie electrică
Guvernul urmează aprobe în şedinţa de vineri un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se instituie măsuri temporare de natură să limiteze veniturile obţinute de producătorii de energie electrică, în sensul introducerii unui mecanism de achiziţie centralizată.
Gazprom reduce cu 30% livrările către Republica Moldova și amenință că în orice moment poate rezilia contractul cu MoldovaGaz
Sâmbătă, Gazprom a redus cu 30% livrările de gaz către Republica Moldova. Motivul? O problemă tehnică, susține furnizorul rus, citat de TVR Moldova. Chişinăul spune însă că motivaţia ar fi alta. MoldovaGaz a trimis deja o scrisoare prin care cere Gazprom să-şi onoreze contractul şi să livreze cantitatea necesară. Vicepremierul Andrei Spînu a dat asigurări că, pentru luna octombrie cel puțin, nu vor fi probleme cu aprovizionarea.
Energia electrică se scumpește de la 1 ianuarie. ANRE revine asupra deciziei potrivit căreia tarifele nu vor crește în timpul iernii
Agenția de reglementare în domeniu propune creșterea tarifelor de transport și distribuție pentru Transelectrica și pentru principalele companii de distribuție, cu majorări care ajung până la 15 la sută pe megavat-oră.
Comisia Europeană a aprobat primul proiect transfrontalier de infrastructură inteligentă al României
Comisia Europeană a aprobat primul proiect transfrontalier de infrastructură inteligentă ("smart grid") al României, dezvoltat în parteneriat de către Delgaz Grid SA, compania de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale, parte a grupului E.ON, CNTEE Transelectrica SA, operatorul naţional de transport şi sistem, şi MAVIR, operatorul de transport maghiar, informează Transelectrica.
Importurile de electricitate ale României au ajuns astăzi la un record istoric. Au depășit 2.600 de MW. Dimineață, unitatea 2 de la Cernavodă s-a deconectat automat
România a importat astăzi peste 2.600 de MW, reprezentând un record istoric, pe fondul deconectării automate a unui reactor nuclear de la Cernavodă, arată datele Transelectrica, analizate de Agerpres.

