transplant de organe

Ficatul și rinichii prelevați de la un donator din Bulgaria în vârstă de 76 de ani, decedat în urma unui AVC, și inima unui pacient aflat în moarte cerebrală au salvat patru pacienți din România. Operațiile au putut fi făcute datorită acordului de colaborare dintre Agenția Națională de Transplant (ANT) și Agenția Executivă de Supervizare Medicală a Republicii Bulgaria, potrivit unei postări pe Facebook a ANT.
Două transplanturi de cord în 24 de ore la Institutul din Târgu Mureş. Beneficiarii sunt un bărbat de 30 de ani și o tânără de 24 de ani
Intervenții chirurgicale contra cronometru la Târgu Mureș, unde medicii au reușit să facă două transplanturi de cord în 24 de ore. Viaţa a doi tineri a fost salvată cu ajutorul familiilor care au acceptat să doneze inima celor dragi, aflați în moarte cerebrală.

Budăi: Persoanele care suferă de cancer sau au suferit transplant de organe primesc certificat de handicap încă de la diagnosticare
Persoanele care suferă de cancer sau cele care au suferit transplant de organe vor putea primi certificat de persoană cu handicap încă de la diagnosticare, a anunţat, joi, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi.
Tânărul de 17 ani de la care provine o parte a ficatului pentru fetița cu hepatită a dat șanse de viață, după moartea sa, altor șase pacienți
Inima băiatului va bate în pieptul unei adolescente care aştepta şansa transplantului la Târgu Mureş. Rinichii au fost trimiși la Cluj. Iar un fragment de os îi va salva piciorul unui pacient cu cancer, la Spitalul Colentina din Bucureşti. Exemplul de generozitate a fost urmat de alte două familii îndurerate care au acceptat să doneze organele celor dragi, la Bacău şi Târgu Mureş. Atenție, sunt detalii cu puternic impact emoțional!
O bunică de 84 de ani, cel mai în vârstă donator de organe din România. Maraton de transplanturi în weekend
O bunică de 84 de ani din judeţul Mureş a devenit cel mai vârstnic donator de organe din România. După o viaţă împlinită, continuă să trăiască prin cei pe care îi salvează după moarte. Donatoarea octogenară i-a redat şansa la viaţă unui bărbat cu cancer la ficat şi altor doi pacienţi care aveau nevoie de rinichi sănătoşi. A fost un weekend cu un maraton de transplanturi. Trei familii din Mureş şi Bihor au acceptat ca oamenii dragi care s-au stins să devină donatori şi eroi pentru 13 bolnavi salvaţi.
Maratonul de prelevare şi transplant de organe. Şase copii şi cinci adulţi au primit şansa la o viaţă normală
Maraton pentru viaţă! 6 copii şi 5 adulţi au primit veste pe care o aşteptau de mult. Pot spera că vor duce o viaţă normală după mai multe transplanturi de la doi donatori. Unul avea doar 2 ani. Unele dintre organe vor ajunge în Germania pentru că în România nu sunt primitori atât de mici pe listele de aşteptare. Vă avertizăm că urmează informaţii cu puternic impact emoţional.
O adolescentă de 15 ani a devenit înger pentru trei copii. Aflată în moarte cerebrală, medicii i-au prelevat ficatul și rinichii
Transplantul înseamnă viață. Chiar și atunci când durerea pierderii unui copil îi împietrește pe părinți. La Cluj, o mamă și un tată și-au pierdut fiica de 15 ani în urma unui accident. Dar au găsit puterea de a dona organele ei. Și astfel fata lor a devenit înger salvator pentru trei copii grav bolnavi, care au de acum ficat și rinichi sănătoși. Și șansa să crească și să aibă o viață normală.

Transplanturile de organe, în scădere la nivel mondial în timpul pandemiei de COVID-19
Numărul transplanturilor de organe efectuate la nivel mondial a scăzut vizibil în primul an al pandemiei de coronavirus, conform rezultatelor unui studiu recent, relatează DPA marţi.
Un copil de 2 ani a primit un fragment de ficat de la mama sa. Operaţia, realizată la Chișinău, de o echipă de medici din Romania și Republica Moldova
Un copil de doar 2 ani și opt luni are o nouă şansă la viaţă după ce a primit un fragment de ficat de la mama sa. Operaţia a fost realizată cu succes, la Chișinău, de către o echipă de medici din Romania si Republica Moldova. Este primul transplant de succes realizat în Chişinău la un copil.
- 1
- 2