Blocada rusă asupra porturilor maritime ucrainene după retragerea Moscovei din acordul privind tranzitul de cereale pe Marea Neagră, încheiat sub egida ONU şi a Turciei, este ''scandaloasă şi trebuie să înceteze'', a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, la New Delhi, transmite AFP.
Cel puțin șase nave civile care se îndreptau către porturile ucrainene au intrat în Marea Neagră pe 30 iulie, în ciuda blocadei rusești, pe baza datelor de urmărire navală, potrivit The Kyiv Independent. Cinci nave par să fie ancorate în apropiere de portul românesc Sulina.
ONU și Uniunea Europeană sunt pregătite să ajute Ucraina și în ipoteza în care Moscova nu se va răzgândi în privința pactului cerealelor. Ultima navă, încărcată luni, a ajuns deja la Istanbul. Turcia face eforturi pentru a readuce Rusia în acordul cerealelor, dar Moscova deocamdată şantajează și atacă Ucraina. Noaptea trecută au sunat sirenele în aproape toată țară. Kievul a anunțat că se confrurntă cu o situație complicată în est, în timp ce Moscova susține că avansează pe direcția nord-est. Atenție, sunt informații cu impact emoțional!
Ultimul vas cu cereale a părăsit portul Odesa înainte de expirarea acordului dintre Ucraina şi Rusia. Moscova nu a anunţat nimic concret în legătură cu eventuala prelungire a acordului care, altfel, încetează luni.