Controale la cele patru societăţi de transport din regiunea Bucureşti - Ilfov

Lung şir de nereguli au fost descoperite în urma unor controale făcute la cele 4 societăţi de transport din regiunea Bucureşti-Ilfov. Lipsa curăţeniei şi nerespectarea programului de circulaţie sunt primele pe lista cu probleme. Transportatorii riscă acum amenzi. Dar susţin că tocmai pasagerii sunt cei care nu păstrează curăţenia.

Noi prețuri la transportul în comun din Capitală. În august, călătorii vor putea opta pentru bilete de 1,3 lei pentru un singur vehicul, 3 lei pentru 90 de minute cu transportul de suprafață și 5 lei pentru transport de suprafață și subteran

Întregul sistem de transport din Regiunea Bucureşti - Ilfov va fi integrat, începând cu data de 1 august 2021, astfel încât nu vor mai exista diferenţe de tarif între liniile urbane, regionale şi cele expres, iar pasagerii vor putea călători atât la suprafaţă, cât şi cu metroul, cu acelaşi bilet, într-un anumit interval de timp.

Măștile de protecție devin obligatorii în transportul public, după 15 mai

Aglomerația va trebui să dispară din mijloacele de transport în comun odată cu 15 mai, ziua relaxării restricțiilor. Doar așa, călătorii pot folosi în siguranță autobuzul, tramvaiul sau metroul. Autoritățile au început deja să anunțe regulile pe care vor fi obligați să le respecte călătorii. Un lucru este sigur: masca și ochelarii, fie de vedere sau protecție, devin scuturi de protecție. La fel și păstrarea distanțării sociale.

Guvernul a eliminat sintagma ''în mod repetat'' din Legea privind transportul în regim de taxi

Guvernul a eliminat sintagma "în mod repetat" din Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, încât "sancţiunea să fie aplicabilă atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice pentru efectuarea de transport public în mod ilegal", dar va reglementa şi activitatea de ridesharing printr-un act normativ care va fi adoptat în maxim două - trei săptămâni, a declarat vineri vicepremierul Daniel Suciu.