România are de modernizat peste o mie de kilometri de cale ferată (raport)

România are de modernizat peste o mie de kilometri de infrastructură feroviară, în timp ce Polonia, cu o lungime traseelor feroviare nu cu mult mai mare decât a României, a reuşit să reabiliteze mai mult de 1.500 de kilometri cu fonduri europene, într-un singur exerciţiu bugetar european, arată datele raportului "Să luăm trenul. Renaşterea călătoriilor cu trenul într-o Românie europeană", realizat de Asociaţia 2Celsius, în cadrul proiectului Europe on Rail.

Noi restricţii de călătorie au intrat în vigoare în Italia

Noi restricţii anticoronavirus afectând călătoriile au intrat în vigoare de luni în Italia. Clienţii trebuie să dovedească că au fost vaccinaţi ori s-au recuperat după coronavirus pentru a avea acces în hoteluri, centre de congrese şi restaurante sau să folosească teleschiuri şi transportul local pe distanţe lungi, informează DPA.

CFR Călători creşte capacitatea de transport, de Sfânta Maria

CFR Călători are în vedere sporirea capacităţii (vagoane suplimentare) de transport pe rutele la care se înregistrează cele mai mari solicitări, în contextul unui trafic de călători crescut prilejuit de Sărbătoarea Sfintei Maria, a anunţat vineri compania.

Noi prețuri la transportul în comun din Capitală. În august, călătorii vor putea opta pentru bilete de 1,3 lei pentru un singur vehicul, 3 lei pentru 90 de minute cu transportul de suprafață și 5 lei pentru transport de suprafață și subteran

Întregul sistem de transport din Regiunea Bucureşti - Ilfov va fi integrat, începând cu data de 1 august 2021, astfel încât nu vor mai exista diferenţe de tarif între liniile urbane, regionale şi cele expres, iar pasagerii vor putea călători atât la suprafaţă, cât şi cu metroul, cu acelaşi bilet, într-un anumit interval de timp.

Anchetă în cazul șoferului de autobuz care a lovit o adolescentă după ce s-a urcat băut la volan

Anchete în cazul șoferului de autubuz care a urcat la volan beat și a accidentat grav o adolescentă, chiar pe trecerea de pietoni. Imaginile Companiei de Transport Public (CTP) din Iași îl surprind pe bărbat cu o sticlă de bere în mână. Fata de 15 ani este în continuare internată în stare critică. Medicii spun că dă semne de ameliorare, dar că pericolul nu a trecut. Vă avertizăm, urmează imagini și informații care va pot afecta emoțional!