Accidentul provocat de un polițist, în urma căruia o fată și-a pierdut viața, a fost surprins de camera de bord a unei alte mașini. Proprietara acesteia spune, însă, că nu mai are imaginile

Noi audieri au avut loc azi în cazul accidentului mortal provocat de un polițist pe o trecere de pietoni din Capitală. O șoferiță care ar fi surprins imagini la locul impactului, cu o cameră de bord a mașinii pe care o conducea, a fost chemată la poliție. Deși toată lumea miza pe filmarea acesteia, femeia le-a spus anchetatorilor că nu mai are imaginile. Atenție, urmează detalii cu impact emoțional!

Polițistul care a provocat accidentul în urma căruia a murit o fată și alta a fost rănită, audiat la Parchet

Nu le-a văzut pe fetiţe pe trecerea de pietoni! Aceasta este explicaţia poliţistului Constantin Popescu pentru tragedia pe care a provocat-o. El ar fi recunoscut în faţa procurorilor că avea vitează excesivă în momentul în care a accidentat mortal o fetiţă şi a rănit grav pe o alta. În acest moment, potrivit unor informaţii obţinute de Ştirile TVR, la dosar nu există un document care să arate ce ordine primise poliţistul în ziua tragediei.

Ministrul de Interne Lucian Bode, despre cazul Bolintin: Această tragedie a scos la iveală putregaiul unui sistem care s-a degradat de la an la an. Reguli noi pentru selecția polițiștilor

Tragedia de la Bolintin Vale a scos la iveală putregaiul unui sistem în care unii angajați sunt în cârdășie cu politicienii locali sau cu infractorii. Sunt declarațiile făcute de ministrul de Interne, care a vorbit și despre resursele umane insuficiente și cîteodată slab pregătite. De altfel, sunt luate în calcul proceduri mai riguroase pentru selecţia cadrelor, mai ales a celor din surse externe.

Protest la Poliție, după moartea Raisei. Fetița a fost omorâtă pe trecerea de pietoni, de un polițist care șofa cu viteză, deși nu era în misiune

Raisa, fetița ucisă pe trecerea de pietoni de un polițist, a fost înmormântată azi, la aceeași oră la care s-a produs teribilul accident. În timp ce familia își conducea copilul spre cimitir, cunoscuți și prieteni s-au adunat la Secția 5 de Poliție, ca să își ceară dreptate. Între timp, autorul accidentului a fost plasat sub control judiciar și este acuzat de ucidere din culpă. După acest caz, procedura a fost schimbată, astfel încât vor trebui să anunţe prin staţie când vor să circule în regim prioritar.

Polițistul care a accidentat mortal o fată, sub control judiciar. Şefii Poliţiei au schimbat procedura privind folosirea semnalelor luminoase, după această tragedie

Poliţistul de 30 de ani care a lovit-o mortal pe trecerea de pietoni pe Raisa şi a rănit grav o altă copilă va fi cercetat sub control judiciar. Agentul nu era într-o misiune urgentă care să justifice folosirea semnalelor luminoase când a provocat accidentul, spun superiorii lui. Şefii Poliţiei au schimbat procedura după această tragedie, astfel că de acum, agenţii vor trebui să anunţe prin staţie când vor să circule în regim prioritar. Vă avertizăm, urmează imagini și informații cu un puternic impact emoțional!

Șeful Poliției Capitalei: Am dispus retragerea din funcţie a poliţistului care a accidentat mortal o fetiță pe trecerea de pietoni

Şeful Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Bogdan Berechet, a anunţat vineri seara, într-o conferință de presă, că a dispus retragerea din funcţie a agentului de poliţie care a accidentat mortal o fată de 13 ani pe o trecere de pietoni, subliniind că Poliţia Capitalei nu a încercat "nicio secundă muşamalizarea acestui eveniment".