Scandal cu jigniri și atacuri la tribuna Parlamentului. Reprezentanţii AUR au protestat în plenul Camerei față de două proiecte de lege

Au fost ameninţări și jigniri azi şi de la tribuna Parlamentului. Mai mulţi deputaţi de la AUR s-au aşezat în faţa tribunei plenului Camerei, protestând faţă de proiectele aflate pe ordinea de zi, printre care cele privind organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie şi guvernanţa companiilor de stat.

Noi injurii în Parlament, în Comisia de modificare a Regulamentului Camerei Deputaților. AUR și USR nu sunt de acord cu noile reguli și spun că Parlamentul devine mai opac

Incidentul de marți din Parlament, cu liderul AUR George Simion agresându-l pe ministrul Energiei, schimbă regulile în Camera Deputaților. Aleșii care nu își vor putea controla furia vor rămâne fără o jumătate de indemnizație, timp de 6 luni. Și fără mașini și funcționari. Așa s-a decis prin vot, în plenul Camerei. Dar nici AUR, nici USR nu sunt de acord cu noile sancțiuni și spun că Parlamentul devine astfel mai opac.

Cum vor parlamentarii să evite viitoare agresiuni, după incidentul provocat de George Simion. De la sancțiuni financiare, până la retragerea logisticii și la limitarea dreptului la cuvânt

Liderul AUR, George Simion, este urmărit penal pentru ultraj și tulburarea ordinii publice. Parchetul General s-a autosesizat după incidentul de luni din Parlament, când Simion l-a bruscat chiar la tribună pe ministrul Energiei, Virgil Popescu. Între timp, conducerea Camerei lucrează la înăsprirea sancțiunilor pentru deputații scandalagii - de la reducerea indemnizației, până la retragerea funcționarilor și a mijloacelor logistice din aparatul grupului parlamentar.

Virgil Popescu cere Camerei Deputaților înregistrarea momentului în care este agresat de George Simion, pentru a depune o plângere penală

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a informat, marţi, că a anunţat, printr-o adresă, conducerea Camerei Deputaţilor că va depune o plângere penală pe numele copreşedintelui AUR George Simion şi a solicitat să i se pună la dispoziţie filmarea integrală a incidentului petrecut în şedinţa de plen consacrată dezbaterii moţiunii simple a USR.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, anunță că va depune plângere penală după ce a fost bruscat de George Simion: Faptul că își legitimează aceste porniri 'barbare' prin suportul cetățenilor mi se pare un gest abject și o amenințare

La câteva ore după ce a fost bruscat la tribuna Parlamentului în timp ce răspundea moțiunii simple înaintate la adresa sa, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat că a decis să depună plângere penală împotriva lui George Simion. "Acest spectacol grotesc, pe care l-a pus în scenă astăzi, la adresa mea nu are cum să aibă ceva pozitiv. Nu voi alimenta ura cu ură! Dar cred că liderul AUR trebuie să fie sancționat pentru ceea ce a făcut astăzi. De aceea anunț că voi depune plângere penală", a scris, pe Facebook, ministrul Energiei.

VIDEO Ședința pentru dezbaterea moțiunii simple depuse de USR împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, suspendată. Ministrul Energiei, oprit de George Simion, care l-a bruscat

Scene agresive, cu îmbrânceli și gesturi amenințătoare la tribuna Parlamentului, când s-a dezbătut moțiunea împotriva ministrului Energiei. Liderul AUR, George Simion, l-a bruscat pe Virgil Popescu, l-a împins și l-a apucat de ceafă și de braț. Ședința a fost întreruptă, iar incidentul a intrat în atenția Parchetului. Ministrul Energiei a anunțat luni seară că va depune plângere penală. Premierul Nicolae Ciucă a dezaprobat actul de agresivitate îndreptat împotriva unui membru al Guvernului.