Comemorare în curtea Televiziunii Române, la 30 de ani de la evenimentele din 22 decembrie 1989

Mii de oameni intrau pe 22 decembrie 1989 în Televiziunea Română. De aici a fost anunţată toată ţara că dictatura a căzut. La troița din fața instituţiei se strâng în fiecare an revoluţionari și urmaşi ai celor care au pierit în aceste zile, la fel și la monumentul Eroilor Parașutiști din curtea Televiziunii. Au avut loc ceremonii militare și religioase, iar oficiali ai statului au depus coroane de flori în memoria martirilor Revoluției.

22 Decembrie 1989, Ziua Libertăţii. Ziua în care dictatorul Nicolae Ceaușescu a fugit

În zilele tulburi din Decembrie ‘89, s-a născut Televiziunea Română Liberă. La troița din fața TVR au fost comemorați, astăzi, cei care și-au dat viața pentru libertate în urmă cu 29 de ani. Zeci de revoluționari au fost de față. Fostul președinte Ion Iliescu, inculpat recent în dosarul Revoluției, a lipsit de la comemorare, dar a transmis un mesaj pe blogul său.