#TuFaciSarbatoarea | La Taica Lazăr, magazinul oamenilor generoși și al faptelor bune

Călătoria noastră în România oamenilor frumoși ne-a adus într-un magazin din Capitală. Unul cu totul și cu totul special. Aici, e locul de întâlnire al celor care știu că un dar cât de mic poate schimba vieți. Cu banii strânși din vânzarea lucrurilor donate, mii de copii primesc cadouri de sărbatori. Iar povestea faptelor bune continuă an de an.

#TuFaciSarbatoarea | Să încălzim lumea cu bunătatea noastră. Preoții duc speranță în familiile greu încercate

De Crăciun primim cu toţii lecţii de bunătate şi alegem, cu speranţă şi generozitate, să îi răsplătim încă odată pe cei cărora vrem să le spunem Mulțumesc. După un an în care pe primul plan a fost lupta cu virusul, cu izolarea, cu suferinţa şi durerea, merită odată în plus să îi revedem, la TVR 2, pe cei care reuşesc prin bine să schimbe viaţa celor din jur. Chiar şi cu putin, Tu faci sărbătoarea! Biserica este şi o școală a faptelor bune. Rugaciunea adună oamenii şi le aduce gânduri bune, împlinire sufletească şi ne îndeamnă nu doar să fim mai buni ci și să împărţim bunătatea. Copiii au nevoie de îngeri, iar preoţii ştiu cel mai bine acest lucru. Şi îi pot face şi pe alţii să devină mesageri ai împărăţiei îngerilor.

#TuFaciSarbatoarea | Saul și Loredana, doi tineri care vindecă prin bunătate inimile de copii

Faptă cu faptă, în vremuri grele, România se vindecă. Acesta este mesajul campaniei Știrilor TVR 2 de anul acesta. Așa că am adunat povești din toate colțurile țării despre oamenii care au înfruntat vremurile pentru un pic de bine dăruit din suflet semenilor. În această seara, spunem mulțumesc pentru ce fac lui Saul și Loredanei. Doi tineri care sunt ajutoarele Moșului pentru peste 200 de copii. Le-au adus deja cadouri și le-au dăruit în plus și cărți, deschizându-le astfel drumul spre o viață mai bună prin propriile forțe.

#TuFaciSarbatoarea l Viaţa de medic, ca o caravană

Speranţa vindecării apare uneori ca un miracol, într-o Românie în care peste 400 de localităţi nu au nici măcar un medic de familie. Iar unii nu au văzut vreun doctor de zeci de ani. Oameni care nu ajung nici la cele mai simple controale au fost salvaţi graţie caravanei cu medici, o comunitate de voluntari care creşte precum bulgărele de zăpadă. Şi aduce normalitatea în zonele izolate sau sărace. Voluntarii însă mai şi visează. Visează la zilele în care nu va mai fi nevoie de caravana medicală.

#TuFaciSarbatoarea | Cinci ani şi mai multe visuri împlinite

Astăzi, "Tu Faci Sărbătoarea" este despre îngerul familiilor fără casă! Ieșeanul Bogdan Tănasă a inițiat acum 5 ani, în preajma Crăciunului, o campanie umanitară unică în România: Casa Share. A construit 30 de case, a salvat aproape 200 de copii din sărăcie și încă nu a obosit.

#TuFaciSarbatoarea | Miracol pentru Noel. Un băiețel de câteva luni are nevoie de ajutorul nostru pentru a rămâne în viață

În cadrul campaniei "Tu faci sarbatoarea" aducem speranța în sufletele celor încercați. Împreună construim poduri către inimi. O putem face și pentru o familie dintr-o comună bihoreană la care Crăciunul vine cu multă suferință. Micuțul Noel, mezinul familiei de numai șase luni, suferă de o boală cumplită. Părinții au încercat totul, fac terapie în fiecare lună, singura care îi permite micuțului să rămână în starea de acum. Pentru a-l vedea însă crescând, este nevoie de o terapie revoluționară, care costă enorm. Banii cumpără zile și viață.