Turcia are interzis la Uniunea Europeană până când președintele Recep Tayyip Erdogan va respecta valorile democratice. Este concluzia europarlamentarilor care cer autorităților de la Ankara să caute alternative pentru a-și îmbunătăți cooperarea cu blocul comunitar.
Potrivit raportului privind extinderea blocului comunitar, prioritatea este primirea țărilor din Balcanii de Vest, în timp ce candidatura Turciei este pusă între paranteze de regimul Erdogan, care prin politicile sale îndepărtează țara de un viitor european. Raportul a stârnit nemulțumirea Ankarei, care a reacționat prin vocea adjunctului ministrului de externe. Amănunte în corespondența de la Lucian Pîrvoiu.
Una dintre problemele majore pe care le are Turcia e cea legată de valul copleşitor de migranţi. Autorităţile de la Ankara spun că numărul acestora a ajuns la 3 milioane. Sunt folosiţi acum de regimul Erdogan pentru exercitarea de presiuni asupra Uniunii Europene.
Declaraţia a fost făcută de ministrul turc pentru relaţia cu UE, în plin scandal cu Olanda. Între timp, preşedintele Erdogan îşi continuă atacurile virulente: denunţă ceea ce numeşte fascism în Europa şi impută acum Olandei masacrul de la Srebrenica.