turism coronavirus
Odată cu deschiderea sezonului estival, trec în linia întâi și salvamarii! Ei sunt pregătiți cu noi reguli de salvare a turiștilor care se avântă în largul mării și așteaptă să semneze contractul cu primăriile în câteva zile. Vor avea și ei nevoie de dotări suplimentare în fiecare punct de lucru și vor patrula mai puțin printre turiști.
Turismul se reinventează în plină criză COVID. Anul acesta, se așteaptă ca 95 la sută dintre români să rămână în țară
Patronii de hoteluri, pensiuni şi restaurante vor să redeschidă şi să primească turişti cu orice preţ. Sunt conştienţi că trebuie să ia măsuri speciale de protecţie pentru turişti şi personal şi să găsească servicii noi care să îi atragă pe turiştii care se tem de noul coronavirus. Există deja foarte multe propuneri din partea operatorilor de turism şi a autorităţilor locale. Doar unele dintre ele vor fi aplicate, treptat.
Orașul Bruges, supranumit Veneția Nordului, afectat de pandemia de coronavirus
Turismul, unul din sectoarele greu lovite de criza sanitară, s-a prăbușit în întreaga lume, iar destinațiile cele mai căutate din Europa sunt pustii. Oficialii europeni ezită să anunțe o dată anume la care călătoriile vor primi undă verde, iar vacanța de vară este în acest moment sub semnul incertitudinii. În acest timp, afacerile din turism se prăbușesc, cum este și cazul orașului Bruges, care este dependent practic de turiști.
Concedieri la mai multe companii aeriene, din cauza crizei provocate de pandemie. Ce soluții au clienții care au cumpărat bilete
Coronavirusul a afectat companiile aeriene. Compania scandinavă de zbor SAS a anunțat că ar putea concedia jumătate din personal.
Premierul Orban spune că activitatea hotelieră ar putea fi reluată în iulie-august, cu respectarea regulilor de distanțare socială
Activitatea hotelieră ar putea fi reluată în lunile iulie-august, dar cu respectarea anumitor reguli care să permită distanțarea socială. În schimb, pentru o masă la un restaurant vom mai avea de așteptat. Riscul de contaminare este mare, anunță seful executivului. Nici pentru deschiderea sezonului turistic nu există vreo certitudine.
Planuri pentru vacanța de vară în străinătate, cu sau fără pașaport COVID-19
Românii care vor să își facă vacanțele în afara țării ar putea fi nevoiți să aibă un aşa numit 'paşaport Covid-19', un document care să ateste că nu sunt infectați. Este propunerea pe care o susțin unii miniștri de turism din țările europene, dar care a stârnit deja discuții în contradictoriu cu specialiștii în medicină. Când va începe sezonul nu se știe încă. Grecia este unul dintre primele state care va face un astfel de anunț.
Litoralul va fi pustiu de 1 mai. Pensiunile și hotelurile fac planuri pentru când vor putea primi turiștii în condiții de siguranță și distanțare socială
Românii își fac planuri de vacanţă, impulsionaţi de anunțul autorităților că starea de urgență se va ridica după 15 mai. Pensiunile și hotelurile au deja oferte și sunt dornice să își primească oaspeții după aproape două luni în care orice activitate a fost sistată. Însă autoritățile avertizează că nu toate restricțiile de circulație vor fi ridicate.
UE anunță sprijin pentru redresarea turismului. Comisarul pentru piața internă: Nicio țară nu poate depăși criza singură
Comisia Europeană sprijină statele membre pentru a face față impactului resimțit în sectorul turismului din cauza coronavirsului. Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, susține că e nevoie de solidaritate pentru a depăși această criză, pentru că „nicio țară nu o poate depăși singură”.
Miniştrii Turismului din Uniunea Europeană au ajuns la un acord cu privire la "paşapoartele Covid-19"
La vară am putea merge în vacanță în străinătate, însă cu un așa-numit “Pașaport covid 19”. Miniștrii turismului din țările UE au convenit într-o videoconferință informală să susțină ideea unui astfel de document și a creării unor culoare turistice pentru această vară.

