Tihuța și Colibița, tot mai căutate de turiști

Sezonul turistic a început în forţă în unele zone, în ciuda restricţiilor cauzate de pandemie, care încă trebuie respectate. În Bistrița-Năsăud, cele mai cunoscute și apreciate destinaţii sunt Tihuţa și Colibiţa. Turiștii le aleg pentru peisaj, mâncare bună, dar și pentru activităţile care se pot face în aer liber.

Bucureştiul, perla "prăfuită" a turismului românesc

Insuficient exploatată, cu minusuri, dar cu un puternic potențial turistic. Așa văd mulți români Capitala, potrivit unui studiu recent. Chiar și așa, mulți străini ne calcă pragul. Iar unii fac chiar afaceri cu bogățiile pe care țara noastră le are de oferit. Pentru ca lucrurile să se schimbe, mediul privat vrea o mai bună colaborare cu autoritățile astfel încât numărul de turiști străini veniți în România să crească.

Mai mulți ziariști străini au vizitat zilele acestea România printr-un program al Ministerului Turismului

O dată ajuns în Transilvania, nu ai cum să nu te îndrăgostești de facinanta lume de poveste care l-a impresionant și pe prințul Charles. De la casele tradiționale ale sașilor din Sibiu și Brașov, la misterele Castelului Bran unde turițtii vor să afle povestea lui Dracula, și până la peisajele de basm de pe Valea Prahovei, turiștii străini vin și n-ar mai vrea să plece. Printr-un program al Ministerului Turismului și al Ministerului Afacerilor Externe mai mulți ziariști din Europa au vizitat zilele acestea Transilvania. Și nu au fost dezamăgiți!