Decizia Rusiei de a nu prelungi acordul privind exportul cerealelor din Ucraina creează îngrijorare în România. Risc de blocaje și de prețuri mai mari

Fermierii români se tem că nu vor putea să vândă grânele, în condițiile în care portul Constanța e tot mai aglomerat și ar putea să redevină principala poartă de export pentru grâul din țară vecină. Prețurile cerealelor au crescut deja pe bursele internaționale, iar analiștii nu exclud nici scumpiri la raft.