Bratislava: Sistemul de rachete S-300 donat Ucrainei de Slovacia este încă operaţional. Informațiile ruse privind distrugerea lui sunt "o minciună"

Sistemul de rachete S-300 pe care Slovacia l-a donat Ucrainei este în continuare operaţional, astfel că informaţiile Rusiei privind distrugerea lui sunt o altă minciună a preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului Apărării slovac, Martina Koval Kakascikova, pentru agenţia de presă slovacă TASR.

UE dezbate al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei

Miniştrii de externe ai ţărilor din Uniunea Europeană analizează luni, la Luxemburg, al şaselea pachet de sancţiuni contra Moscovei. Eventuala oprire a achiziţiei de petrol şi gaz din Rusia încă îi divizează pe Cei 27, notează AFP.

Modelul Tribunalului de la Nürnberg sau al celui pentru fosta Iugoslavie, aplicat pentru crimele de război din Ucraina. Peste 4.000 de dosare au fost deschise

Crimele de război comise de trupele ruse împotriva civililor de la Bucha sau din alte părți ale Ucrainei sunt investigate de Procuratura generală de la Kiev. Peste 4.000 de dosare au fost deschise, a declarat procurorul general al Ucrainei. Faptele sunt investigate și de Curtea Penală Internațională de la Haga și ar putea fi judecate de un Tribunal Penal Internațional, constituit special pentru Ucraina, precum Tribunalul de la Nürnberg sau cel pentru fosta Iugoslavie. Vă avertizăm că sunt informații și imagini cu puternic impact emoțional.

Masacru de proporții la Borodyanka, nu departe de Bucha. Aici s-ar afla cel mai mare număr de victime civile din regiunea Kiev. Ororile comise de ruși, confirmate de imagini surprinse prin satelit

Procurorul general al Ucrainei, Iryna Venediktova, a sugerat luni seară că în localitatea Borodyanka, situată la nord-vest de Kiev, situația este chiar mai îngrozitoare decât cea descoperită la Bucha. Aici s-ar afla cel mai mare număr de persoane ucise din localitățile regiunii Kiev. Nu a fost dată publicității nicio cifră oficială. Borodyanka are 12.000 de locuitori și se află la 25 de km de Bucha.