ucraina
Sumele decontate anul trecut de la bugetul de stat pentru a acoperi călătoriile gratuite cu trenul ale refugiaţilor ucraineni s-au ridicat la 32-35 de milioane de lei, la început fiind zile în care s-au înregistrat şi 5.000 - 6.000 de refugiaţi, ulterior media ajungând la 1.500 - 2.000, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară, Ştefan Roşeanu.
Ucraina estimează că peste 500 de militari ruşi au fost ucişi sau răniţi recent în Bahmut
Peste 500 de militari ruşi au fost ucişi sau răniţi într-o perioadă recentă de 24 de ore în timpul bătăliei pentru oraşul Bahmut din regiunea Donbas, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, informează Reuters, citată de Agerpres.
Ministrul de externe Kuleba cere Germaniei accelerarea livrărilor de muniţie şi antrenarea piloţilor ucraineni
Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a cerut Germaniei, într-un interviu publicat duminică, să accelereze livrările de muniţie şi să înceapă antrenarea piloţilor ucraineni pe avioanele de luptă occidentale, informează Reuters.
Papa Francisc este dispus să viziteze Ucraina şi Rusia: ''Voi merge în ambele locuri sau în niciunul''
Papa Francisc spune că este dispus să călătorească în Ucraina, care este atacată de Rusia, dar numai cu condiţia să poată călători şi la Moscova, relatează DPA, citată de Agerpres.
Petiție în Ucraina: "Federația Moscovia" în loc de "Federația Rusă". Volodimir Zelenski: "Problema ridicată trebuie analizată cu atenţie". Medvedev reacționează furibund
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a luat în considerare o petiţie online, al cărei autor a propus redenumirea oficială a Rusiei în "Moscovia" şi schimbarea termenilor "rus" în "moscovit" şi "Federaţia Rusă" în "Federaţia Moscovia", cerându-i premierului Denis Şmîgal să examineze propunerea, relatează publicaţia Ukrainska Pravda.
Centrul pentru Analiza Politicilor Europene: Un nor de tristețe deasupra propagandiștilor lui Putin
Julia Davis, cel mai important analist din Occident al presei ruse de stat, detectează o schimbare apreciabilă a tonului în rândul portavocelor Kremlinului.
The Economist: Pe frontul din Ucraina au pierit mai mulți ruși decât în toate războaiele de după 1945 la un loc
Numărul morților de pe frontul din Ucraina îl depășește probabil pe cel din toate războaiele sovietice și rusești la un loc, desfășurate după 1945, notează The Economist.
Serviciile de informații americane avertizează că există riscul să se ajungă la un conflict militar direct Rusia - NATO
Putin va continua războiul în Ucraina posibil ani de zile, susțin serviciile de informații americane. Într-un raport prezentat în fața Congresului, comunitatea de informații avertizează că există riscul să se ajungă la un conflict militar direct Rusia - NATO, chiar dacă Putin probabil nu-și dorește. Marinela Mititelu are detalii.
Serviciul militar de informaţii lituanian: Rusia are suficiente resurse pentru a continua războiul în Ucraina încă 2 ani
Rusia are suficiente resurse pentru a continua războiul în Ucraina "la intensitatea actuală" încă doi ani, a declarat joi şeful serviciului de informaţii militare lituaniene, Elegijus Paulavicius, transmite Reuters.

