Parisul regretă decizia britanică de carantinare a călătorilor din Franța și anunță măsuri de reciprocitate. 500.000 de turişti britanici sunt în vacanţă în Franţa

Franţa şi-a exprimat joi regretul în legătură cu decizia Marii Britanii de a reimpune carantină obligatorie pentru călătorii din Franţa, ca urmare a creşterii numărului persoanelor contaminate cu noul coronavirus în Hexagon. Autoritățile franceze au anunţat "măsuri de reciprocitate", transmite AFP, preluată de Agerpres.

Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean: Este foarte dificil cu concediul, e foarte greu cu programarea, de fapt. Într-o lună jumătate, lucrurile se pot schimba oriunde în Europa, în bine sau în rău

Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, le transmite celor care doresc să plece în concediu peste hotare în această vară să fie foarte atenți și să verifice condițiile din țările în care vor să ajungă, întrucât situația se poate schimba de la o zi la alta.

Cu gândul la vacanță, turiștii așteaptă ridicarea restricțiilor. Agențiile de la noi au început să vândă mai multe vacanțe

O nouă etapă de relaxare a restricțiilor din 15 iunie include și destinațiile de vacanță în străinătate. În timp ce președintele a anunțat că ţări precum Italia, Franța, Belgia și Olanda nu sunt pe lista zonelor în care vom putea călători, hotelierii din Grecia și Turcia se pregătesc pentru turiști, încurajaţi de numărul mic de îmbolnăviri de la ei. Și agențiile de la noi au început să vândă mai multe vacanțe. Totuși, autoritățile spun să nu ne grăbim și să așteptăm data de 1 iulie pentru o decizie.