Cercetătorii de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi au descoperit un nou mecanism de detecţie genetică a virusului SARS-CoV-2 prin metode de programare moleculară

Cercetătorii Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC) au anunţat că au descoperit recent, în cadrul Laboratorului de Biofizică Moleculară şi Fizică Medicală al Facultăţii de Fizică, un nou mecanism de detecţie genetică a virusului SARS-CoV-2 prin metode de programare moleculară.

Cinci mari universități de stat sunt împotriva legii date ieri de Guvern, prin care se poate amâna pensionarea doar printr-o simplă cerere

Membrii Consorţiului Universitaria, alcătuit din Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, Universitatea "Babeş Bolyai" din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara, transmit într-un comunicat că nu acceptă ideea ca decizia privind resursele umane, implicit procesul didactic şi de cercetare din universitate, să fie exercitată din exteriorul universităţii, printr-o lege abuzivă, care încalcă autonomia universitară.

Tensiuni între Colegiului Pedagogic ”Vasile Lupu” din Iași și primărie, pe tema unei clădiri ce aparține școlii

Tensiuni între conducerea unui colegiu din Iași şi primărie pe tema finanţării unei clădiri acum dezafectate care ar urma să adăpostească din toamnă mai multe clase primare. Reprezentanţii şcolii susţin că autoritățile locale ar urma să cedeze imobilul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” în vederea funcţionării unei școli din subordinea unității de învățământ superior. Pe de altă parte, primarul a declarat că a fost doar o propunere şi că nu s-a luat nicio decizie în această privinţă.

Iași: Universitatea ”Al. I. Cuza”, cea mai veche din țară, investește o jumătate de milion de lei în softuri, aparatură și amenajări pentru cursuri în siguranță

Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi va dezvoltă o platformă unică de învăţare online. Peste jumătate de milion de lei va investi Universitatea în Iași în aparatură de ultima generație, softuri și amenajări interioare, astfel încât noul an universitar să se desfășoare în condiții de siguranță.

Universitățile din Iași dau startul înscrierilor

La Iaşi, Universităţile Alexandru Ioan Cuza şi cea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară îşi aşteaptă viitorii studenţi şi masteranzi. În Capitala Moldovei vor veni 13 mii de noi proaspăt cursanţi. Mai multe amănunte are de la Iași, Claudia Dănăilă.

Zeci de studenți și diplomați străini învață limba română la Iași. Între ei, fostul și viitorul ambasador al Marii Britanii

Peste 40 de cursanți şi cercetători din 20 de ţări precum Canada, Algeria, Coreea de Sud, Turcia sau Peru învață limba română, la Iași. Acolo funcționează cel mai important centru universitar din estul țării, recunoscut și pentru cursurile de limba română, ținute pentru studenții și diplomații străini, inclusiv pe timpul verii.

T. Toader, M. Tudose, A. Petrescu, R. Plumb au depus jurământul. Iohannis: Avem îndeplinite condiţiile pentru normalizarea situaţiei

Președintele României, Klaus Iohannis,  a semnat joi,  decretele de numire a celor patru noi miniştri din cabinetul Grindeanu: Tudorel Toader - la Justiţie, Mihai Tudose - la Economie , Mediului de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat - Alexandru Petrescu, Fonduri Europene - Rovana Plumb. Aceştia au depus jurământul la Palatul Cotroceni.