Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu: Decizia UMF Iași privind accesul studenților la examene, corectă. Bolnavii care intră în spital au nevoie de un test PCR

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a apreciat astăzi că decizia Consiliului de Administraţie al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" din Iaşi privind accesul studenţilor în sălile de examen doar în baza testelor sau a dovezii vaccinării împotriva COVID-19 este una corectă pe baza autonomiei universitare, dar şi pentru faptul că studenţii de la Medicină au acces în spitale.

Rectorul UMF "Carol Davila": Majoritatea studenților la Medicină sunt vaccinați, au mers voluntari în spitale COVID, medicina se face la patul bolnavului. Sperăm ca noaptea să vină la vaccinare tinerii

"Tinerii se gândesc că poate fac forme ușoare și preferă să nu facă vaccinul. Însă am anunțat acum rectorii tuturor universităților din București și Pitești, Ploiești sau zone de lângă București, și sperăm ca noaptea să avem categoria de tineri prezentă la vaccinare", a declarat la TVR, în Ediție specială, rectorul Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila", prof. univ. dr. Viorel Jinga. Vineri începe în București maratonul vaccinării. Va fi non-stop, se va folosi ser Pfizer și nu e nevoie de programare.