Lege pentru reducerea numărului de urși. Peste 400 de exemplare ar putea fi vânate anul viitor

Peste 400 de urși bruni ar putea fi vânați anul viitor, în cadrul unei cote stabilite special pentru reducerea numărului de exemplare din această specie. Fostul ministru al Mediului, Tanczos Barna, este inițiatorul acestui proiect despre care spune că este o soluție adoptată și în alte țări europene. Cei care îl contestă susțin însă că vânarea fără criterii bine stabilite va duce doar la eliminarea unor exemplare din pădure, fără ca urșii care ajung în localități să fie înlăturați.

Urșii au distrus zeci de hectare cultivate cu porumb în Harghita. Fermier: Au fost seri când într-o oră au venit şi opt urşi pe această parcelă

Fermierii din Harghita, în loc să-și adune recoltele, își numără pagubele provocate de urși. Lanuri întregi de porumb sunt puse la pământ de fiecare dată când sălbăticiunile caută hrană prin culturile oamenilor. Unii localnici au primit deja despăgubiri, dar tot sunt îngrijorați că nu vor mai avea cu ce să-și hrănească animale din gospodărie.

Trei urși au fost văzuți în centrul unei comune gorjene

Panică într - o localitate din Gorj! Trei urși au fost văzuțI de localnici chiar în centrul comunei Albeni. Pe imaginile de pe camerele de supraveghere se observă cum animalele sălbatice vor să sară gardul și să intre într-o gospodărie.

Panică la Miercurea Ciuc. Un urs s-a urcat într-un copac aflat la intrarea într-un liceu. Animalul, care a devenit agresiv, a fost împușcat

Clipe de groază în această dimineață în curtea unui liceu din Miercurea Ciuc. Un urs a sărit gardul și s-a urcat într-un copac, foarte aproape de intrarea în clădire. Sute de elevi erau deja la cursuri. Animalul a devenit agresiv când s-au apropiat echipele de jandarmi și vânători, iar autoritățile au decis să-l împuște. Nimeni nu a fost rănit, dar copiii s-au speriat.