Reguli pentru vacanțe în pandemie: "Vorbim despre o asumare a călătoriei". Ce trebuie să țineți neapărat în bagajul de mână, în cazul în care apar situații neprevăzute

Multe incertitudini pentru turişti, în special pentru cei care şi-au programat plecările de sărbători. Se prefigurează un nou val al pandemiei, unele ţări închid graniţele, restricţiile se pot modifica de la o zi la alta. Toţi cei care şi-au planificat o vacanţă se întreabă ce au de făcut dacă sunt afectaţi de schimbări, aşa cum s-a întâmplat în cazul celor din Maroc, de exemplu. Specialiștii în turism au sfaturi și soluții inclusiv pentru astfel situații.

Școala începe pe 8 noiembrie, dar nu se știe în ce scenariu. Reprezentanții elevilor și ai părinților sunt nemulțumiți și cred că măsurile trebuie regândite

Şcoala începe lunea viitoare, pe 8 noiembrie. Ministrul Educației a spulberat temerile că vacanţa forţată s-ar putea prelungi. Nu a decis dacă elevii vor merge fizic la școală sau vor studia online. E cert însă că vor susține mai puţine teze, iar mediile se vor putea încheia și cu două note. Reprezentanții elevilor și ai părinților nu sunt mulțumiți și cred că măsurile luate de minister ar trebui regândite.

În ciuda pandemiei, românii își fac rezervări pentru vacanțe exotice

În plin val patru al pandemiei, tot mai mulți români se pregătesc să plece în vacanță în afara țării. Unele agenții turistice au epuizat deja pachetele pentru Crăciun și Revelion pentru unele destinații. Prețurile sunt însă mai mari ca anul trecut, pe fondul cererii în creștere la nivel internațional. Specialiștii în turism avertizează că există riscul anularii zborurilor și recomandă să nu plecăm în vacanță fără asigurări de călătorie care să acopere și riscul Covid.

Au plătit vacanțele, dar operatorul grec de la care au fost cumpărate pachetele și-a suspendat activitatea. Unii clienți au primit vestea cu o zi înainte de plecare

Vacanță dată peste cap pentru mai mulți români care urmau să plece în aceste zile în Grecia. Agenția de turism care a vândut biletele a fost înștiințată de către un mare operator grec că şi-a suspendat activitatea. În acest moment, clienții practic au pierdut vacanța şi nu ştiu nici măcar dacă îşi vor recupera banii. Ministerul Turismului a anunțat că există un grup de lucru care trebuie să deblocheze situația.

Turismul, încă în impas din cauza pandemiei

Vaccinarea minorilor ar rezolva și problema familiilor care vor să plece în vacanțe, dar sunt obligate să stea în carantină alături de copii. Situația e semnalată de agențiile de turism care se lovesc și de alte blocaje. Clienții lor care nu vor să se vaccineze nici nu mai pleacă în alte țări, iar străinii nu vin la noi pentru că nu avem un ghid cu norme clare pentru ei.

Programe educaționale și supraveghere pentru o mie de copii din București ai căror părinți nu au cu cine să îi lase în vacanța prelungită

Vacanţa forţată, anunțată de autorităţi, se va dovedi o provocare pentru părinți. Acolo unde sunt şi pot ajuta, toată baza este în bunici. Când aceştia lipsesc, e nevoie de bani pentru a rezolva problema. În București, Primăria Capitalei anunță programe educaționale și supraveghere pentru o mie de copii ai căror părinți nu au cu cine să îi lase. Înscrierile încep luni.

Premieră în România: Schimbarea structurii anului școlar în curs. Vacanța de primăvară va fi mai lungă, semestrul doi decalat și se modifică datele Evaluării Naționale

România se află pe punctul de a înregistra o premieră în învățământ - schimbarea structurii anului școlar în curs. Din cauza evoluției pandemiei, ministrul Educației vrea să prelungească vacanța de primăvară, astfel încât să cuprindă atât paștele catolic, cât și pe cel ortodox. În aceste condiții, elevii vor sta o lună acasă. Cursurile și chiar evaluarea națională s-ar putea ține după jumătatea lunii iunie. Sorin Cîmpeanu evită astfel înghețarea anului școlar. A obținut și acordul lui Vlad Voiculescu pentru a ține școlile deschise până la intrarea în carantină a localității respective.