vaccin anti covid 19

Este puţin probabil ca numai vaccinarea persoanelor adulte să oprească total răspândirea COVID-19, relevă un studiu britanic elaborat pe baza unui model matematic şi care mai semnalează că o relaxare timpurie şi bruscă a restricţiilor ar putea provoca ''un mare val'' de infecţii, relatează vineri agenţia EFE, citată de Agerpres.

Facebook va eticheta toate postările despre vaccinurile anti-COVID-19
Facebook, care a fost criticat de legislatori şi de oameni de ştiinţă pentru că permite ca dezinformarea legată de vaccinarea anti-COVID-19 să se răspândească pe platformele sale, a anunţat luni că a început să adauge etichete la postările în care se discută despre siguranţa vaccinării şi că în curând va eticheta toate postările despre vaccinuri, relatează Reuters, preluată de Agerpres.
Vaccinul Johnson & Johnson a primit aprobarea Agenţiei pentru medicamente din Statele Unite. România va avea din aprilie 8 milioane de doze din noul ser
Dacă unele vacinuri vor fi livrate cu întârziere, se pare că vom putea conta, în schimb, pe altele noi! Johnson & Johnson a convins Agenția pentru alimente și medicamente din Statele Unite și își va putea oferi pe piață propriul vaccin, chiar în această săptămână.

Vaccinul Johnson&Johnson, foarte eficient împotriva formelor grave ale COVID-19 (FDA)
Agenţia americană pentru medicamente (FDA) a confirmat miercuri eficacitatea vaccinului într-o singură doză împotriva COVID-19 produs de Johnson&Johnson, în documente făcute publice cu două zile înainte de o reuniune a comitetului său consultativ care va analiza autorizarea sa de urgenţă în SUA, relatează AFP.

Johnson & Johnson a cerut oficial autorizarea vaccinului său anti-COVID-19 în UE
Agenţia Europeană a Medicamentului a primit marţi o solicitare oficială din partea companiei Janssen (filiala belgiană a companiei farmaceutice americane Johnson & Johnson) pentru autorizarea condiţionată a vaccinului anti-COVID-19, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.
La ce folosește certificatul de vaccinare? Un document medical, dar și juridic
Foarte multă lume se întreabă la ce foloseşte certificatul de vaccinare şi dacă este un document medical sau juridic. Răspunsul îl aflăm de la Ruxandra Gheorghe Negrea, în pastila "Pe Muchie de Cuvânt".

Gheorghiţă: Persoanele cu dizabilităţi se vor programa individual. Aparţinătorii sau îngrijitorii, programaţi prin intermediul Direcţiilor de asistenţă socială din primării
Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că platforma de programare pentru vaccinare se va dezvolta, în următoarele zile, cu o funcţionalitate care va permite persoanelor cu dizabilităţi să se programeze individual pe platformă, în baza unui protocol agreat între STS şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.
CoronaVac, vaccinul chinezesc anti-COVID, a fost aprobat
Autoritatea chineză pentru medicamente a aprobat vaccinuL anti-Covid, Coronavac. Serul dezvoltat de compania națională Sinovac are la bază un virus atenuat care declanșează răspunsul imunitar la infecția cu SARS CoV-2.
Primele doze de vaccin de la AstraZeneca au fost distribuite în țară
Primele doze de vaccin de la AstraZeneca au fost distribuite în țară. Acestea au fost transportate in condiții speciale către centrele regionale din Cluj, Craiova, Iași și Timișoara.