Pro și contra vacanței forțate. Ministrul Educației consideră că varianta este preferabilă școlii online în această perioadă. Consiliul Național al Elevilor și părinții critică decizia

Val de reacții după anunțul președintelui. Nu toată lumea este de acord cu vacanța forțată de două săptămâni pentru toți elevii. Ministrul Educației consideră că varianta este preferabilă școlii online în această perioadă. Însă reprezentanții elevilor spun că schimbarea permanentă a regulilor arată de fapt că statul este incapabil să asigure un învățământ sigur în pandemie.

Coronavirus: Grecia extinde testarea obligatorie la tot personalul nevaccinat din turism

Grecia a anunţat joi că toţi lucrătorii nevaccinaţi din turism şi sectorul restaurantelor vor trebui să facă teste regulate împotriva coronavirusului, guvernul extinzând astfel la nivel naţional, în urma creşterii numărului de infectări, o obligaţie impusă până acum doar în câteva insule turistice populare, transmite Reuters.

Dr. Valeriu Gheorghiță: România în momentul de față merge pe respectarea schemei de vaccinare așa cum este ea autorizată, doză inițială și rapelul la 21 sau 28 de zile

România va respecta schema de vaccinare cu rapel la 21 sau 28 de zile, în funcție de producătorul vaccinului, asocierea BioNTech/Pfizer sau Moderna. Declarația a fost făcută de medicul militar Valeriu Gheorghiță, în contextul în care mai multe țări europene ar dori să amâne a doua doză din motive de stocuri insuficiente. Marea Britanie a recurs deja la această soluție, iar Germania a luat-o în discuție.