Începe vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani, pe 26 ianuarie, anunță CNCAV

Copiii cu vârste între 5 şi 11 ani vor putea fi imunizaţi anti-COVID, din 26 ianuarie, cu serul Comirnaty-Pfizer/ BioNTech, anunță Comitetul naţional pentru coordonarea activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2. Părinții pot face programarea chiar de azi, pe platforma de vaccinare. Imunizarea se poate face și fără programare sau la cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze speciale pentru copii.

Ce trebuie să știți despre vaccinurile împotriva COVID-19 utilizate la copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani

Ministerul Sănătății răspunde la o serie de întrebări privind vaccinarea, prin prof. univ. dr. Doina Anca Pleșca, de la Departamentul de Pediatrie, Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București și dr. Anca Drăgănescu, Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. dr. Matei Balș”, București

Centrele de vaccinare pentru copii, luate cu asalt în Franţa

Dacă la noi, populaţia e greu de convins, în Franţa, Centrele de vaccinare pentru copii sunt luate cu asalt de părinții copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani, din care fac parte aproape 6 milioane de copii. Vaccinarea a început luna trecută, se face voluntar şi cu acordul părinților.

Valeriu Gheorghiţă: Vaccinarea anti-COVID a copiilor va fi anunţată din timp. Serul pediatric ajunge după 15 ianuarie | Explicațiile medicilor

Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor de Vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a informat, marţi, că debutul campaniei de imunizare pentru copiii cu vârste începând de la 5 ani va fi anunţat din timp, amintind că România urmează să primească prima tranşă de seruri pediatrice produse de compania Pfizer după data de 15 ianuarie 2022.

Dezbatere despre vaccinarea copiilor. Medicul pediatru Mihai Craiu: O familie și-a pierdut copilul ca urmare a complicațiilor COVID, este indecent să minimalizăm riscul bolii la copil

România caută soluții ca părinții să înțeleagă necesitatea vaccinării anti-covid a copiilor în contextul în care multe țări din Uniunea Europeană au început deja imunizarea micuților cu vârste între 5 și 11 ani. Autoritățile au organizat o dezbatere în care medicii să răspundă întrebărilor și temerilor părinților.

Campanii ample de vaccinare a copiilor în Europa. Centre amenajate special, explicații suplimentare din partea medicilor

Europa a declanşat o amplă campanie de vaccinare a copiilor din categoria de vârstă 5-11 ani. Unele ţări au început cu micuţii care au afecţiuni cronice şi sunt în categoria de risc, pentru ca în a doua etapă să fie vaccinaţi toţi copiii. Autorităţile medicale europene subliniază că în Statele Unite sunt câteva milioane de copii care au fost deja vaccinaţi anti-COVID, fără reacţii adverse.

Pandemia NU e FAKE NEWS. Tu știi adevărul | Dr. Cătălin Apostolescu: Cei care au trecut prin boală se pot reinfecta dacă nu se vaccinează. La reinfectare, unii fac forme mai grave de boală

De aproape doi ani, trăim cu un virus nemilos pe care se chinuie să îl învingă împreună medici, oameni de ştiinţă şi tehnologia viitorului. Un efort umbrit însă de frică. Dar tu ştii adevărul şi a venit momentul să le spunem tuturor că pandemia NU este fake news. Se alătură campaniei Știrilor TVR doctorul Cătălin Apostolescu, managerul Institutului Matei Balș.