Sir Ian McKellen, celebrul actor din "Stăpânul Inelelor", s-a vaccinat împotriva COVID-19. El și-a încurajat compatrioții să accepte vaccinul și este optimist că lucrurile vor reveni la normal

"Vrăjitorul Gandalf" s-a vaccinat împotriva COVID-19. Este vorba, desigur, de celebrul actor britanic Ian McKellen în vârstă de 81 de ani și eligibil pentru prima tranşă de vaccinări începută în Regatul Unit săptămâna trecută. Actorul a încurajat oamenii să-i urmeze exemplul și este încrezător că arta și viața în general vor supraviețui acestei pandemii.

Vom avea card și pașaport de vaccinare?

Statele Unite așteaptă în aceste zile aprobarea de către autoritățile medicale a celor două vaccinuri care vor fi folosite în această primăvară. Vineri a fost aprobat vaccinul Pfizer BioNTech pentru adulți de peste 16 ani, iar peste două zile, în 17 decembrie, se așteaptă aprobarea vaccinului Moderna de către FDA pentru adulți cu vârste de peste 18 ani.