Campania de vaccinare anti-COVID, insuficient promovată

Vaccinarea împotriva COVID-19 în România a devenit subiectul ultimelor zile. Experții consideră că populația nu este informată suficient, astfel încât există o reținere față de vaccinul anti-COVID. În același timp, specialiștii vorbesc despre eficiența acestuia și propun variante prin care vaccinul să ajungă rapid în fiecare spital din țară.

În Olt aproape toți angajații din unitățile spitalicești au solicitat vaccinarea anticovid

Vaccinul împotriva COVID-19 se vă administra cu prioritate persoanelor aflate în categoria celor cu risc ridicat de infectare. Cadrele medicale au prioritate. Potrivit managerilor de spitale, personalul medical se dorește aproape în totalitate imunizat împotriva virusului SARS CoV2. Alături de aceștia, în primă fază se vor vaccina și ceilalți angajați din sistemul de sănătate dar și asistență socială. DSP Olt a solicitat peste 4500 de doze.

Întâlnire pe tema vaccinului anti-COVID, astăzi, la Palatul Cotroceni. Orban: Campania de vaccinare nu va fi obligatorie. Suntem aproape

Preşedintele Klaus Iohannis, are, de la ora 14.00, la Palatul Cotroceni, o şedinţă cu miniştrii Apărării, Sănătăţii şi de Interne, pentru a clarifica toate aspectele care ţin de campania de vaccinare anti-COVID în România. Premierul Ludovic Orban a anunțat, luni, că vaccinarea împotriva noului coronavirus nu va fi obligatorie, dar că autoritățile vor lansa anterior o campanie de informare.

Strategii de vaccinare în statele din Europa

În Franţa, pe lângă personalul medical, vor fi vaccinaţi şi şoferii de taxi şi alţi profesionişti care au contact cu publicul larg. În Germania, prioritate vor avea medicii şi persoanele la risc.

Ne vaccinăm anti Covid la anul. Se decid echipele de vaccinare și locul de desfăşurare

Compania americană Pfizer anunţă că vaccinul pe care-l pregăteşte cu partenerul german BioNTech are 95 la sută eficacitate, cea mai ridicată de până acum. Este unul dintre cele 5 vaccinuri pentru care Comisia Europeană a încheiat, în avans, acorduri de cumpărare. România va începe imunizările imediat ce primele vaccinuri vor ajunge în ţară. În instituţiile considerate esenţiale pentru funcţionarea statului se fac înscrieri pentru vaccinarea anti-COVID.

Aproape 40% dintre români ar refuza să se vaccineze împotriva Covid-19. Ministrul Sănătății: Vaccinarea nu este obligatorie

În ciuda cifrelor zilnice alarmante, foarte mulți români sunt în continuare reticenți în ceea ce privește vaccinarea. Un studiu arată că, în cazul în care ar exista un ser împotriva COVID-19, aproape 39% dintre respondenți ar refuza să se vaccineze și doar 22% ar fi de acord. Ministrul Sănătății declară că vaccinarea împotriva noului coronavirus nu este obligatorie, dar îi va îndemna pe toți să o facă.