Copiii nevaccinați vor fi primiţi la şcoală, dar părinții riscă amenzi. Modele europene

Părinţii care refuză să-şi vaccineze copiii vor fi mai întâi informaţi, apoi amendaţi şi chiar decăzuţi din drepturi. Dar copiilor respectivi nu le va fi refuzată înscrierea la şcoală. Sunt prevederile proiectului de lege a vaccinării. În alte ţări, precum Italia sau Franţa, s-a interzis accesul copiilor nevaccinați în învăţământul de stat. Amenzile sunt mai mari, iar părinţii pot ajunge imediat la închisoare.

Părinții au protestat la Guvern față de vaccinarea obligatorie

O parte dintre părinţii care sunt împotriva vaccinării au protestat în Piaţa Victoriei din Capitală. Oamenii nu sunt de acord ca legea, care va intra în vigoare la 1 ianuarie, prevede că trebuie imunizaţi copiii ca să rămână la şcoli de stat. Ei sunt convinşi că serurile le îmbolnăvesc pruncii.

Medicii care se opun vaccinării vor fi sancționați. Ce prevede forma finală a proiectului legii vaccinării

Medicii, stomatologii, farmaciştii, asistenţii şi moaşele care îi vor îndemna pe părinţi să nu îşi vaccineze copiii vor fi sancţionaţi şi pot rămâne fără dreptul de a profesa. Forma finală a proiectului legii vaccinării, obţinut, în exclusivitate, de TVR, prevede clar acest lucru. Colegiul Medicilor trebuia să discute derapajele anti-vaccinare din lumea medicală, însă reclamaţiile nu au fost analizate din cauza birocraţiei.

Consens politic la vaccinare. Legea aflată în dezbatere continuă, însă, să încingă spiritele

Ministrul Sănătăţii salută faptul că preşedintele liberal Ludovic Orban a declarat că susţine vaccinarea obligatorie. Florian Bodog spune că, în aceste condiţii, este încrezător că proiectul de lege va trece fără tergiversări. Declaraţiile policienilor în ceea ce priveşte obligativitatea vaccinării copiilor au reaprins disputa între taberele pro şi contra imunizare.