Şefii DSP demişi au fost chemaţi la Ministerul Sănătăţii. Premierul: "Faptul că aţi identificat 5 vinovaţi este doar un slab început"

Cei cinci şefi ai direcţiilor de sănătate publică din judeţele Caraş Severin, Hunedoara, Neamţ, Ilfov şi Prahova, care vor fi schimbaţi din funcţii, au fost convocaţi, astăzi, la Ministerul Sănătăţii. Şeful DSP din Caraş Severin a precizat că nu a fost informat că a fost demis de ministru şi că aflat de această decizie din presă şi de pe site-ul ministerului.

Puțini copii vaccinați, șefi demiși la DSP

Directorii executivi şi adjuncţi ai direcţiilor de sănătate publică din 5 judeţe vor fi schimbaţi din funcţii. Decizia a fost luată de ministrul Sănătăţii, după ce a fost încheiată evaluarea campaniei naţionale de vaccinare. Peste 220 de mii de copii sunt nevaccinați împotriva rujeolei. În unele judeţe, rata de vaccinare este de 30 -40%, în condiţiile în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ca aceasta să fie de 95%.

Campania de imunizare împotriva rujeolei a pornit greu. Unii primari nu au fost anunțați că trebuie să identifice copiii nevaccinați

În unele judeţe, asistenţii au început să bată deja din poartă în poartă ca să-i identifice pe copiii nevaccinați, dar în altele nici nu s-au format echipele. Unii primari nici măcar nu au habar că în câteva zile trebuie să înfiinţeze centre de vaccinare. Toate aceste poticneli n-au fost deocamdată comentate de ministrul Sănătăţii.