vama sighetu marmatiei
A împlinit 18 ani azi-noapte, la câteva minute după ce a trecut granița la Sighetu-Marmației. Este vorba de un tânăr ucrainean, care a fugit din Ucraina. Chiar și așa, a trecut prin momente dramatice și un drum greu până să ajungă în țara noastră. În vama din Sighet, voluntarii au improvizat un tort și i-au cântat la mulți ani.
Franța a donat ambulanțe Ucrainei. 16 femei au venit să le preia din Vama Sighetu Marmației
16 ambulanţe noi, donate de statul francez, au fost trimise pe frontul din Ucraina. 16 ucrainence le-au preluat din vama Sighet şi le vor duce în zonele de conflict, acolo unde e foarte mare nevoie de ele. Detalii de la Sorina Noroc.
“Îl rugam pe Dumnezeu să îmi salveze copiii”. Mamă și fiică, refugiate din Ucraina, reîntâlnire la granița cu România
Fuga din calea bombelor lasă familii întregi în lacrimi. Mulți reușesc să plece din Ucraina doar cu hainele de pe ei și uneori se pierd de cei dragi. Așa s-a întâmplat și în cazul a două femei care au avut șansa să reîntâlnească la granița României. Sunt mamă și fiică.
Fugari din Ucraina bombardată, adăpostiți în casele românilor, în drum spre Polonia. Virgil Ianțu, gazdă de ucraineni: Să-i tratăm nu ca pe nişte refugiaţi, ci ca pe nişte musafiri!
Atinşi până la lacrimi de drama semenilor din Ucraina, nenumăraţi români le oferă casă şi masă celor ajunşi pe drumuri din cauza războiului. Mulţi sunt găzduiţi în Bucureşti, la cei care pot să ofere un pat cald. Pentru majoritatea e doar un scurt popas în drumul spre Occident. Oamenii sunt impresionaţi de căldura şi grija cu care sunt înconjuraţi şi răspund cu gesturi simbolice, pline de emoţie.
Voluntarii sunt epuizați, dar ajută zi și noapte refugiații. Podul din vama de la Sighet e plin de jucării, în întâmpinarea copiilor ucraineni. Camioanele Crucii Roșii au dus ajutoare în Ucraina, prin Vama Siret
Neobosiți! De la începutul războiului din Ucraina, mii de români lucrează la o adevărată rețea a binelui. Unii dintre ei sunt prezenți zi și noapte la vămile cu Ucraina pentru a ajuta refugiații care intră la noi în țară. La punctul de trecere a frontierei din Sighetu Marmației, echipele TVR au întâlnit oameni veniți și din alte județe. Sorina Noroc a vorbit cu ei. Iar cei mai mulţi refugiaţi continuă să intre în ţară pe la Vama Siret, din Suceava. Pe acolo trec şi multe maşini cu ajutoare pentru ucraineni. Un convoi al Crucii Roșii, format din 11 camioane, a ieşit astăzi din ţară. Sergiu Ciocoiu a urmărit încă de dimineață ce se întâmplă la Siret și ne dă detalii.
Mii de refugiați ucraineni continuă să intre în țară, pe la Sighet
Mii de ucraineni continuă să treacă frontieră la Sighetu Marmației. Fug din propria lor țară, unde nu mai sunt în siguranță, dar speră să se poată întoarce curând. Jurnaliștii TVR sunt între refugiați și relatează ce se întâmplă la graniță.
Povestea unei luptătoare. Anastasia, refugiată din Ucraina, voluntară în România
Mobilizarea de la granițele cu Ucraina este impresionantă. Zeci de asociații și sute de voluntari îi ajută pe refugiați cu hrană, apă, transport și cazare de care e mare nevoie mai ales că vremea s-a înrăutățit simțitor încă de duminică seara. Poveștile tragice ale celor nevoiți să fugă din calea tancurilor se împletesc cu puterea de care dau dovadă. Printre ei se numără și o tânără ucraineancă ce n-a putut sta deoparte și, odată ajunsă în România, a devenit voluntar și își ajută compatrioții.
“Am întâlnit oameni buni. Chiar dacă ne-a fost frig, sufletul lor ne-a încălzit”. Zeci de ore pe drum, în ger, pentru a scăpa de gloanțe
Exodul ucrainenilor care fug speriați din calea războiului continuă. În mașini sau pe jos, oamenii așteaptă și câteva zile să facă formalitățile de ieșire din Ucraina. Și trec cu miile prin punctele de frontieră din nordul și estul tării noastre. Cu lacrimi în ochi și cu toată viaţa stransă într-un bagaj, refugiații caută adăpost pentru ei și pentru cei dragi. Peste 70 de mii de ucraineni au intrat până acum în țara noastră, iar aproape jumătate dintre ei au rămas deocamdată aici.

Fugari din calea războiului. Exodul ucrainenilor prin vămile românești. Mobilizare impresionantă a autorităților și voluntarilor
Refugiaţii din Ucraina au continuat să intre în România. Fie că doar tranzitează sau rămân câteva zile până îşi clarifică situaţia, toţi ucrainenii care ajung la noi au parte de sprijin. Au plecat cu teamă, dar şi cu speranţa că vor fi mai în siguranţă departe de casă. Autorităţile au ridicat tabere de corturi pentru refugiaţi în cele mai aglomerate puncte de la frontiera cu Ucraina. Corespondenții TVR sunt în aceste locuri și transmit, în Ediții Speciale.