Este posibil un schimb între ministere, negociat de PSD şi PNL iar UDMR nu se împotriveşte unei asemenea decizii. Este declaraţia făcută de vicepremierul Kelemen Hunor, la emisiunea Tema Zilei, în urma discuţiilor purtate de liderii coaliţiei de guvernământ, aseară, la Vila Lac.
Liderii USR au reacționat imediat ce Vasile Dîncu și-a anunțat demisia de la Ministerul Apărării, într-o serie de postări pe paginile lor de socializare.
Vasile Dîncu a declarat la Palatul Parlamentului, la aproximativ o oră de la anunțul demisiei, că nu i-a cerut nimeni să plece din funcția de ministru al Apărării. El nu a precizat care este natura neînțelegerilor cu președintele Klaus Iohannis, cu care a indicat inițial, în mesajul privind plecarea din guvern, că îi este imposibil să colaboreze. Dîncu a spus totuși că nu vrea să afecteze funcționarea Apărării.
PNL a reacționat după demisia lui Vasile Dîncu din fruntea ministerului Apărării, arătând că fostul ministru trebuie să explice la ce s-a referit când a afirmat că își motivează gestul demisiei "prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei."
Biroul Politic Național al PSD se întrunește la ora 18.00. Subiectul unui nou ministru la Apărare va fi intens discutat. "Am luat astăzi act de demisia domnului Vasile Dîncu. Știți că demisia este un act unilateral de voință. I-am mulțumit pentru activitatea dumnealui în calitate de ministru al Apărării și ați văzut că am făcut și o propunere ca domnul premier Nicolae Ciucă să ocupe interimatul", a declarat, la TVR INFO, purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea.
Întrunit de urgenţă, Biroul Permanent al PSD solicită convocarea unei şedinte a coaliţiei, iar apoi un Consiliu Politic Naţional pentru a desemna în perioada următoare pe cineva la Ministerul Apărării. Cu toate astea PSD ar vrea să negocieze cu PNL cedarea Ministerului Apărării în schimbul portofoliului de la Interne. Ministrul demisionar, Vasile Dîncu, nu a vrut să facă nicio declarație la finalul întâlnirii.
Vasile Dîncu a renunțat la funcție după două săptămâni de la declaraţiile controversate privind războiul din Ucraina și cu doar o zi înainte de reuniunea CSAT în care va fi analizată evoluția conflictului militar din apropierea României. Ministrul demisionar a invocat colaborarea dificilă cu șeful statului. Dar a precizat că nimeni nu i-a cerut demisia. Premierul Nicolae Ciucă ar urma să asigure interimatul.
Așteptat să-și lămurească situația din guvern după declarațiile legate de războiul din Ucraina, pentru care a fost criticat și chiar i s-a cerut demisia, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a făcut o postare sâmbătă seara pe pagina sa personală de Facebook.