vestigii
Reabilitarea Universității din București şi construirea magistralei 5 a Metroului vor schimba faţa centrului istoric al Capitalei. Mai multe artefacte culturale, descoperite în curtea interioară a Universității, vor fi integrate într-un muzeu în aer liber cu podele de sticlă. Se vrea şi ca vestigiile celor două biserici descoperite în 2010, în timpul săpăturilor pentru amenjarea parcării subterane de la Universitate, să fie puse în valoare.
Locuinţă din perioada Precucuteni, cu o vechime de peste 6 mii de ani, descoperită în zona Topoliţa, Neamț
Descoperire de excepţie! La câţiva kilometri de Târgu Neamţ, arheologii au scos la lumină o locuinţă din civilizaţia Precucuteni, cu o vechime aproximativă de peste 6 mii de ani. Nu este prima de acest gen găsită în zonă, dar calitatea vestigiilor le poate oferi cercetătorilor o viziune mai clară asupra modului în care civilizaţia înfloritoare s-a dezvoltat în zona Moldovei.
Fosta reședință a boierilor Dudești, o clădire din vremea fanarioților din care au rămas doar ruine, ar putea fi salvată înainte să se prăbușească
O construcție veche din vremea fanarioților este ignorată de ani buni încât a ajuns în situația de a se prăbuși oricând. Se află în inima Bucurestiului și a fost reședința boierilor Dudești. A mai rămas doar o boltă: este țesută din cărămizi și are o valoare arhitecturală inestimabilă. Ordinul Arhitecților vrea să salveze marea boltă a Dudeștilor.

O lume veche de milenii a încăput într-un microbuz. Descoperirile arheologilor buzoieni sunt expuse într-un muzeu mobil
Un proiect unic în România a reînviat după ce pandemia de coronavirus l-a blocat mai bine de un an. Este vorba despre un muzeu mobil, organizat într-un microbuz în care sunt expuse obiecte descoperite de arheologii buzoieni. Mașina poposește pe ulițele satelor din Buzău și în ea se urcă mai ales copii.
Descoperire uluitoare. Muncitorii care lucrau la modernizarea unui drum din Cluj-Napoca au dat peste un sarcofag de copil din Epoca Romană
Descoperire uluitoare pe unul dintre cele mai aglomerate bulevarde din Cluj-Napoca. În timp ce lucrau la modernizarea unui drum apropiat de centrul orașului, mai mulți muncitori au dat peste un sarcofag de copil din Epoca Romană.
Descoperire arheologică. Vestigii milenare, găsite în Neamț
Vestigii milenare, scoase la lumină în județul Neamț. Arheologii au descoperit artefacte cu o vechime de peste 6000 de ani, care confirmă prezența în zona subcarpatică a reprezentanților "civilizației Cucuteni". Situl, cunoscut de la începutul anilor 2000, este amplasat în zona a ceea ce experții consideră, cele mai vechi mine de sare din lume.
Vestigiile unor mine vechi de peste 12 mii de ani au fost descoperite în Mexic
Vestigiile unor mine de ocru, vechi de peste 12 mii de ani, au fost descoperite în interiorul unor peșteri submarine din Peninsula Yucatan, din Mexic. Scafandrii au reușit să înoate prin labirintul subacvatic și au găsit semne de prezenţă umană ce datează de acum peste 10 mii de ani.
Italienii au descoperit un mozaic roman bine conservat
Descoperire importantă făcută de arheologii italieni. Ei au scos la suprafaţă resturile unei vile romane, iar podeaua acesteia este un mozaic foarte bine conservat.
Căutătorii de comori profită de lacunele legislative și o iau înaintea arheologilor
În România, vânătorii de comori fac descoperirile arheologice şi nu specialiştii, aşa cum ar fi normal. O spun chiar arheologii! Ei susţin că activitatea celor care folosesc detectoare de metale este la limita legii şi le propun acestora o variantă de compromis.
- 1
- 2