China: Fitness la vârsta a treia

Mișcarea și exercițiile fizice sunt binevenite pentru sănătate la orice vârstă. O demonstrează un grup de prieteni din China, trecuți bine de prima tinerețe. Ei merg de mai bine de 40 de ani la aceeași sală de forță pe care au fondat-o împreună și care a devenit un reper pentru cei dornici să aibă un corp de invidiat.

5 ingrediente obligatorii pentru o viaţă sănătoasă

Când spui viaţă sănătoasă te gândeşti doar la sănătate fizică? Psihicul şi starea de bine sunt la fel de importante. Iar pentru a te simţi bine pe toate planurile, e nevoie sa introduci în programul tău o serie de ingrediente.

Bucureștiul este un oraș al grijilor şi depresiilor. Dar mai sigur, față de alte capitale europene

Viaţa în Bucureşti e, de multe ori, apăsată de griji şi probleme, cele mai multe legate de lipsa locuinţelor. Iar haosul de zi cu zi împinge oamenii în depresie şi îi 'condamnă' la un stil de viaţă nesănătos. Datele apar într-un studiu complex, realizat de specialiştii Fundaţiei Comunitare Bucureşti. Fiţi însă fără grijă dacă vreţi să vizitaţi Bucureştiul: e mai sigur decât multe dintre capitalele europene.