Starea victimelor după cumplitul accident din Ialomița este în continuare gravă. Anchetatorii urmăresc inclusiv ipoteza ca șoferului mașinii de mare tonaj să i se fi făcut rău

Victimele accidentului din Ialomiţa sunt în stare gravă. Rudele celor 10 morţi se pregătesc de înmormântare. Este doliu în comuna Munteni Buzău, de unde proveneau 9 dintre persoanele care şi-au pierdut viaţa. Între timp, ancheta este în plină desfăşurare. Poliţiştii iau în calcul atât varianta ca şoferului care conducea mașina de mare tonaj să i se fi făcut rău la volan, cât şi posibilitatea unei defecţiuni tehnice a vehiculului.